Toma Necredinciosul

În cazul meu, necredincioasa! Cumva motivat. Aud/citesc de ani de zile cum va fi asfaltată/modernizată strada pe care stau. Tot de ani de zile văd cum ea rămîne la fel de neasfaltată, plină de gropi și de praf, ăla recent, saharian, a fost doar un bonus, ca să putem spune cu adevărat că: "e nisip ca în deșert"! Acum aproape două luni de zile, Radu mă anunța, victorios, că ne asfaltează strada, el fiind abonat la buletinul de știri al Primăriei. Nu trec două zile de cînd îmi spune Radu, îmi spune și Honey, la fel de victorioasă! 

Eu, tăindu-le craca amîndurora le răspund că nu cred pînă ce nu văd. Honey, se conformează prompt și îmi trimite și mie extrasul din comunicatul Primăriei. Mă apucă oarecum rîsul și îi precizez că nu cred pînă nu văd utilajele lucrînd în fața casei.

Prima dată a apărut o placă cu străzi în lucru, a mea și încă una. Apoi am primit un aviz în cutia poștală, să nu las mașina parcată în fața porții, că afectează lucrările. Asta era înainte de Paști. Apoi au venit utilajele, care aproape au distrus între timp locul de promenadă al Maiei, unde fugărește găinile vecinilor. Apoi s-au apucat de lucru, pe cealaltă stradă, supravegheați îndeaproape de mica mea, muncitorii au întrebat-o pe mama dacă e cumva băiețel, la cît e de fascinată de excavatoare. Asta așa, ca să confirmăm clișeul că băieții cu mașinile, fetele cu păpușile. Sau nu, că Maia e încîntată de Brrrmmm, brrrrmm. Posibil, în curînd, dacă lecțiile cu Tante Sabine dau roade, să fie la fel de încîntată de Iron Maiden, dar asta este o altă poveste.

Pot spune că nici măcar acum, cu zgomotul utilajelor auzindu-se zilnic din spatele curții, nu cred că voi vedea strada mea asfaltată? Da, știu, ar trebui să gîndesc pozitiv, Universul îmi va răspunde la fel.