Alb cu pete

N-am plănuit ca prima postare din an să fie mai mult o foto-postare dar asta a ieșit! Pentru că atunci cînd măturam zăpada din curte mi s-a părut că arată minunat fulgii atîrnați de felinar și de jgheaburile terasei, am fugit după Pixie. În timp ce fotografiam am auzit ciripitul binecunoscut și vesel al pițigoilor și chiar am reușit să îl surprind pe unul dintre ei, în ciuda distanței. Mă binedispun automat cînd îi văd. Chiar și zăpada asta multă mă binedispune, îmi aduce aminte de iernile copilăriei, ce mă supără puțin este durerea de spate după ce o mătur! Plus că am sentimentul acela de meșterManoleajunslamătură, e la loc pînă ajung eu din terasă la poartă! Pe stradă încă nici n-am ieșit...

A fost haios cînd încercam să fac fotografiile astea de aproape, m-am sprijinit de una dintre țevile ce susțin terasa, cînd am terminat, căciula cu urechi a rămas puțin în urmă, se lipise de țeavă.

Și, pentru că nu am rezoluții personale majore pentru Noul An (mai puțin angajamentul solemn luat față de nașa Maiei că, dacă sînt peste zero grade în ianuarie, încep să alerg cu pantofii cei noi), mă uit puțin la ce sfaturi sănătoase ne dă Sorana, să văd cu ce mă inspir.