Tristeți de octombrie

Nu am fotografie care să ilustreze postarea asta. Puteam lua una de pe net dar sigur vă puteți imagina și singuri ce vă povestesc. Ca mamă din nou împingătoare de cărucior bodogănesc oricum din greu lipsa rampelor la toate trotuarele, îngustimea acestora, stîlpii din mijlocul trotuarului de pe Alba Iulia (ce mă silesc să cobor cu căruciorul pe carosabil sau să ocolesc pe toate străzile laterale posibile), mașinile parcate pe trotuar, etc.

Dar ieri, șofer fiind, am asistat la o scenă ce a făcut să pălească stresul meu. Mă pregăteam să ies din giratoriul din capătul Milea - Calea Dumbrăvii, pe sub blocul plombă. Eram a doua mașină ce a oprit la trecerea de pietoni. Pe ea, un nene singur în căruciorul cu rotile, dinspre magazinul Dumbrava înspre Milea. A ajuns în dreptul bordurii, i-a făcut semn cu mîna mașinii din fața mea să mai aștepte, a întors căruciorul cu spatele spre așa-zisa rampă, fiind încă pe carosabil și, din, una, două, trei împingeri ferme în roți și balansări, a reușit să urce pe bordură. Mi s-a rupt sufletul! Asta după ce văzusem atîtea rampe făcute doar să fie, cu gresie lucioasă, unghiuri imposibile, rampe spre zid (ca cea din fața magazinului Dumbrava), sau văzusem că acestea lipsesc cu desăvîrșire, ca la clădirea Prefecturii, la Direcția Pașapoarte. Ca și cînd, oamenii aceștia nu există, nu se pune problema să călătorească, să aibă nevoie de pașaport! Sau ar trebui să angajeze pentru asta vreo trei oameni să îi ajute să urce scările de acolo...