My life

Coincidența face să fi aranjat crenguțele de corcoduș într-un mod și pe un fundal ce mie îmi aduce aminte de ikebana. Vasul de lut românesc, creație a meșterului Sitar, pare din filmul ăla, acum că privesc fotografia, mă gîndesc că sigur ar fi arătat mai bine fără fructiera și ceasul de metal, ar fi fost mai minimalist japonez ansamblul. Spuneam că este o coincidență aranjamentul ăsta cu noua lectură începută, Cronica păsării-arc a japonezului Murakami. Vă spusesem în treacăt că am citit de curînd un volum de nuvele scrise de același autor, După cutremur . Încă sînt la începutul cărții dar, din puținul citit și din cartea precedentă pot spune că nu se compară cu ce am citit scris de Yasunari Kawabata. Chiar dacă în cărțile celui din urmă, acțiunea este de multe ori aproape inexistentă, descrierile lui au darul de a te face să te simiți atins de o aripă de fluture, sînt diafane și surprind o lume tradițională și o cultură complet diferită de a noastră, alcătuită din reflexii și ...

Prietenii și cunoscuții mei ar putea confirma că am o grijă obsesivă de a nu avea datorii, dau restul pînă la ultimul bănuț, nu-mi place să împrumut bani, dacă totuși o fac, am grijă să îi restitui rapid.  Angajații Metro au fost siderați cu ani de zile în urmă, cînd ne-am întors, după ce am trecut de case și de controlul existent atunci, să ne încaseze și două pungi de mazăre congelată, uitate în partea de jos a căruciorului. A fost ceva de genul:"Ați trecut cu ele de case și ați ieșit din magazin? Da! Șiii... (pauză, ochi bulbucați) v-ați întors???!!!" A doua experiență de genul a fost la Carrefour. De aici am plecat cu o cană-bol, o pusesem în partea căruciorului unde de obicei stau infanții iar eu îmi țin poșeta. Îmi aruncasem peste eșarfa și am uitat de ea. Doar acasă am realizat că nu o plătisem, am verificat și bonul, nu era trecută. O spălasem deja, nu mai avea codul de bare. Rezolvarea situației a venit după vreo săptămînă, am mers din nou la magazinul cu pricina...

Nu știu dacă a fost evident pentru toată lumea, dacă n-a fost, o spun acum, îmi plac chestiile vintage! Mult! Dacă nu le transform/recondiționez singură, din cînd în cînd achiziționez un obiect care, deși e nou, e făcut să semene a ceva în stilul respectiv. Așa a fost cu becul de mai jos, aka Bec Workshop . Mi s-a părut că arată minunat, pe site scria că are 60W, părea suficient pentru bucătăria mea. Azi a venit coletul și, mîndră nevoie mare am coborît să îl înfiletez la locul cu pricina. Ocazie cu care am frecat conștiincioasă abajurul de metal pînă a arătat ca nou, că de, nu dădea bine cu becul! Mă dau fericită și cu durere în brațe jos de pe scaun, aprind lumina și mi se duce toată fericirea! Frumosul meu bec dă o lumină chioară, dar chioară rău! Nici poveste să îl pot lăsa acolo. Mă întreb cum ar fi fost să îl pun în atelier, dacă tot se numește așa, ce mișto mi-aș fi dat cu ciocanul peste degete la lumina lui... În colajul de mai jos am încercat să surprind cum luminează be...