Căpșunile și orfanii

Cred că la ediția Astra Film Festival 2011 am avut prima dată confirmarea dramelor trăite de copiii românilor plecați să lucreze în străinătate, lăsați în țară în grija bunicilor, mătușilor, a altor rude mai mult sau mai puțin îndepărtate sau chiar singuri. Vedeam atunci documentarul din 2010 al lui Ionuț Carpatorea, Singur acasă - o tragedie românească. Mai mult ca sigur sinuciderile documentate de presă sau ajunse date statistice nu sînt toate iar copiii care au ales moartea unei vieți fără unul sau amîndoi părinții sînt de fapt mai mulți.

Miercuri seară mi-am luat copiii de aripioare și am fost la Teatrul Gong pentru spectacolul Căpșunile și orfanii/Erdbeerwaisen, un proiect al Teatrului Național Marin Sorescu Craiova, Teatrului de Stat Braunschweig și werkgruppe 2. Coproducția internațională este un proiect al Convenției Teatrale Europene, în cadrul ”The Art of Ageing”.  Mi s-a părut potrivit să îi expun acestei realități românești contemporane. În afară de fetița Ginei Călinoiu, cred că erau singurii ”aproape adolescenți” din sală. Pe drum m-au întrebat dacă va fi comedie, le-am spus că nu, sigur vor fi momente deprimante, m-au întrebat de ce, i-am întrebat și eu dacă ar fi fericiți dacă eu aș pleca să muncesc undeva și m-aș întoarce peste trei ani... Nu i-a încîntat ideea! În schimb, le-a plăcut foarte mult spectacolul și dezbaterile de după, am întîrziat destul de mult și am mai fi stat dacă nu ar fi avut școală a doua zi, Arin oricum venise la spectacol direct de la școală, cu ghiozdan cu tot!
Pentru acest spectacol, regizoarea Julia Roesler alături de Silke Merzhauser (unul dintre dramaturgi) și Gina Călinoiu (actriță) au vorbit cu copii ai căror părinți erau plecați la muncă, bunicii și rudelele lor. Citez de pe site-ul TNMS Craiova:

”Textul dramatic este rezultatul exclusiv al discuțiilor realizate cu copii, bunicii și rudele lor.

Interviurile s-au desfășurat cu ajutorul unui translator  și au avut loc în casele sau în curțile acestor familii. De cele mai multe ori copii și bunicii au fost separați în cadrul acestor discuții. Întrebările pentru copii s-au axat în jurul unor teme precum: viața fără părinți, școală, planuri de viitor și traiul împreună cu bunicii. Pe de altă parte, dialogurile cu bunicii au avut ca subiect pensionarea (care de multe ori este dificilă), responsabilitatea pentru copii și familie, ajutorul social precum și propriile scopuri în viață. Rezultatele au fost transpuse într-un scenariu dramatic ce relevă aspecte emoționante ale vieții de zi cu zi, dar și aspecte legate de problematica intrării României în UE și urmările sale.”  

Parteneri : Salvați Copiii - România; World Vision - România; Goethe-Institut Bucureşti.

Gina Călinoiu și Sven Honig

Mi-e greu să spun, așa cum am fost întrebați după spectacol, ”care a fost scena care m-a impresionat mai mult”. Am avut lacrimi în ochi de multe ori iar la sfîrșit mi-a trebuit o perioadă de timp să mă pot mobiliza să vorbesc. Cred că m-ar fi impresionat oricum dar ca mamă, e și mai greu să asiști la atîta durere a unor copii de vîrste diferite dar totuși copii. E dificil să îi vezi, prin intermediul actului scenic, cum se consolează/se mint singuri, își caută alinare în obiecte, gesturi, decad într-o zonă gri ce ajunge pînă la violență, prostituare și abuzuri.
A fost interesant după spectacol și sondajul spontan făcut de echipa spectacolului printre tinerii din sală, pentru a vedea cîți ar pleca din țară - majoritatea! Și de ce... cred că e de prisos să vă spun acum despre lipsa de perspectivă, de viitor, cu care se confruntă atîția co-naționali. Nu știu ce vîrstă are un tînăr care a spus că va rămîne și care a avut o intervenție emoționantă despre cît de mult iubește România și cum fiecare dintre noi putem fi parte din schimbarea ei! Bravo lui! M-am regăsit în vorbele lui! Eu încă mai sufăr de idealismul și patriotismul ăsta patetic!

Minunați pe scenă: Kim Efert, Gabriela Baciu, Sven Honig, Gina Călinoiu și Oliver Simon

Ce mă doare este că nu văd nici o șansă de mai bine pentru acești copii în viitorul apropiat! Găsesc ironic cum unul dintre articolele postate ieri într-un săptămânal sibian titrează: 800 de locuri de muncă la cules căpșuni în Spania. Nu pot să nu mă întreb cîte drame se vor consuma în urmă...