Poveste cu maci

Este o curte pe Rennes, colţ cu Zaharia Boiu, prin care trece pîrîul Trinkbach, pe al cărui mal consolidat sînt o sumedenie de maci la începutul verii. De ani de zile îmi doresc să îi fotografiez în plină înflorire, de ani de zile eşuez. Inevitabil ajung în zonă prea devreme, prea tîrziu, cînd sînt la momentul optim nu am aparatul foto la mine, situaţii de genul. 

Anul acesta nu face excepţie! În ziua alegerilor europarlamentare am făcut intenţionat un ocol în drum spre vot, înarmată cu Pixie! După cum se poate observa, am ajuns cînd florile erau deja trecute, le-am fotografiat totuşi, pentru aerul lor decadent, de matroane obosite.

Am şi eu maci, nu sînt acelaşi soi, nici la fel de creţi, am avut şi aşa dar se pare că aceia n-au rezistat în grădina mea. Se înmulţesc singuri, de la an la an, o vreme rămăseseră doar cîţiva, în seră, anul acesta am văzut că au dat din nou şi în grădină. Afară n-au înflorit încă dar în seră au început să-şi deschidă florile de vreo două săptămîni. Au crescut cît mine de înalţi, cred că le place microclimatul de acolo, chiar şi cu o parte din geamuri sparte. 

În dimineaţa asta parcă erau mai frumoşi ca oricînd. majoritatea roz, puţini roşii sau fucsia, parcă plutind pe cozile lor înalte, sub razele soarelui. Cred că sînt o bună compensaţie pentru fotografiile pe care îmi doresc de atîta timp să le fac. Poate anul viitor!