My life

Ce mai mîncăm noi seara... prin noi a se înţelege cei doi adulţi, şi parţial, copilul Radu.  Aşadar: păstrăv prăjit cu lămîie şi usturoi plus garnitură de conopidă cu fasole verde. Două dintre păstăi sînt din sera proprie. Spun asta ca să înţelegeţi că cele patru feluri de mîncare au în comun cîte ceva producţie proprie, e drept că în primul caz, foarte puţin ceva-ul ăla! Un fel de salată din fasole verde (integral din seră, cu asta am epuizat producţia acestui an, se impun măsuri corective pentru anul viitor) cu morcovi sote, fusili, parmezan, ulei de măsline şi sos de soia. Nu e în fotografie dar a mers foarte bine cu usturoiul verde cultivat din căpăţînile primite de la unchiul din metropola Giubega. Îngheţată cu nuci şi stafide, cu biscuiţi integrali şi căpşuni, zmeură, frăguţe din ce mai oferă grădina la ora asta. Meniul din seara de Paşti, vi-l arăt cu foarte mare întîrziere: primul spanac din seră, cu pleurotus şi ochiuri. În caz că aţi găsit ceva să vă i...

Grădina mea este invadată de limacşi, unii noi, portocalii, urîţi, mari. Mai văzusem anii trecuţi din cei cafenii cu pete mai închise, erau mai puţini şi mai discreţi, nu că nu m-ar fi deranjat la fel de tare sau că nu i-aş fi omorît cum îi vedeam. Anul ăsta mă simt depăşită complet. Probabil voi arde în focurile iadului la cîţi am strivit, tăiat. Nu vreau să folosesc substanţe chimice în grădină aşa că, soluţia mea eco este containerul pentru melcul de grădină (cel cu cochilie) şi talpa, cărămida, foarfeca de grădină sau orice altceva am la îndemînă. Am găsit pe net şi alte soluţii eco , încă nu am reuşit să le aplic. Sînt tot mai exasperată de numărul lor exploziv şi mă gîndesc cu tristeţe că probabil asta este confirmarea faptului că nu mai am arici în curte, păsările grădinii nu par să facă faţă. Bine, piţigoii cenuşii şi codroşii ies complet din discuţie, un limax din ăsta grăsuţ şi bine stropit de ploi cred că e jumătate cît ei. Dacă aţi avut probleme din astea, ce ...

Pentru că pozele sunt făcute cu telefonul şi nu cu Pixie, transcrierea: "Vînd ţap de un an, rasă de lapte." "O persoană în colaborare cu o vecină mi-au luat cîinele din Cristian şi l-au adus în Sibiu. Are păr prelins, de mărimea şi culoarea unei vulpi. Cine-l are să sune la telefonul..." Am pierdut o batistuţă, mă bate mămica/Cine-o are, să mi-o deie... tralalalalala... 

Atunci cînd scrii și articolul este publicat în ziarul online, în concluzie vizibil pentru toată lumea: ”Atât la sosirea Loredanei Gligor cât şi la venirea Ioanei Vonica jurnaliştii am încercat, civilizat, să ia câteva imagini cu acestea coborând din maşini.”,  cum te poți jeli, un paragraf mai jos, că ” jurnaliştii fiind de asemenea acuzaţi că ”nu ştiu nici să scrie cu litere de tipar ”??? Oare de ce îmi este tot mai rușine să spun că am absolvit Facultatea de Jurnalistică? Și că am și profesat? Oricît ar fi de greu de crezut pentru o parte dintre cei care semnează astăzi prin ziarele online sau tipărite, sau care apar ”pe sticlă”, un reportofon sau un microfon în mînă, o cameră video, nu te transformă automat în JURNALIST sau în mînuitor abil al cuvîntului, ești doar atît... un om cu un microfon în mînă, ce își închipuie că este deasupra celorlalți oameni din jur. Și totul în numele ”dreptului la informare” a publicului. Informare cu ce? Cu scene de prost gust?

Este o curte pe Rennes, colţ cu Zaharia Boiu, prin care trece pîrîul Trinkbach, pe al cărui mal consolidat sînt o sumedenie de maci la începutul verii. De ani de zile îmi doresc să îi fotografiez în plină înflorire, de ani de zile eşuez. Inevitabil ajung în zonă prea devreme, prea tîrziu, cînd sînt la momentul optim nu am aparatul foto la mine, situaţii de genul.  Anul acesta nu face excepţie! În ziua alegerilor europarlamentare am făcut intenţionat un ocol în drum spre vot, înarmată cu Pixie! După cum se poate observa, am ajuns cînd florile erau deja trecute, le-am fotografiat totuşi, pentru aerul lor decadent, de matroane obosite. Am şi eu maci, nu sînt acelaşi soi, nici la fel de creţi, am avut şi aşa dar se pare că aceia n-au rezistat în grădina mea. Se înmulţesc singuri, de la an la an, o vreme rămăseseră doar cîţiva, în seră, anul acesta am văzut că au dat din nou şi în grădină. Afară n-au înflorit încă dar în seră au început să-şi deschidă florile de vreo două săp...

Dacă într-o zi în care mă doare capul înfiorător (la fel ca în ultimele săptămîni), am rădăcinile nevopsite și port un tricou cu Garfield, portarul îmi răspunde la salut dimineața că ”tot mai frumoasă sînteți”, înseamnă că e de bine? (auto-laudă, nici măcar foarte mascată) sursa foto

Pregătiri cu o seară înainte - improvizat fustă roşie În ciuda faptului că în ultima vreme pedalez destul de rar şi pe distanţe scurte, nu înseamnă că am renunţat la pasiunea pentru mersul pe două roţi, iar dacă asta vine la pachet cu o temă şi cu o acţiune colectivă, cu atît mai bine! Iniţial s-a numit Skirt Bike, a fost frumos şi plin de entuziasm şi culoare şi în 2012 , şi în 2013 . Anul acesta, a fost Biciclete Cochete, un titlu inspirat, în ciuda vremii schimbătoare şi ploioase, doamnele şi domnişoarele participante au venit extrem de cochete. Ioana Simen şi Diana Ribana au făcut o treabă foarte bună cu organizarea, am avut de toate: baloane, dulciuri, limonadă, flori şi tot felul de surprize din partea sponsorilor! Culoarea aleasă a fost roşul, căpşunii mei din grădină cred că s-au încadrat perfect. În coşuleţul ataşat pe o structură rapid meşterită de iubilubi, şi-au găsit locul o mică poşetă şi ibricul cu bujori, gura-leului şi deja pomeniţii căpşuni. Toată lumea ...