AJUTOR!!!
Grădina mea este invadată de limacşi, unii noi, portocalii, urîţi, mari. Mai văzusem anii trecuţi din cei cafenii cu pete mai închise, erau mai puţini şi mai discreţi, nu că nu m-ar fi deranjat la fel de tare sau că nu i-aş fi omorît cum îi vedeam.
Anul ăsta mă simt depăşită complet. Probabil voi arde în focurile iadului la cîţi am strivit, tăiat. Nu vreau să folosesc substanţe chimice în grădină aşa că, soluţia mea eco este containerul pentru melcul de grădină (cel cu cochilie) şi talpa, cărămida, foarfeca de grădină sau orice altceva am la îndemînă.
Am găsit pe net şi alte soluţii eco, încă nu am reuşit să le aplic. Sînt tot mai exasperată de numărul lor exploziv şi mă gîndesc cu tristeţe că probabil asta este confirmarea faptului că nu mai am arici în curte, păsările grădinii nu par să facă faţă. Bine, piţigoii cenuşii şi codroşii ies complet din discuţie, un limax din ăsta grăsuţ şi bine stropit de ploi cred că e jumătate cît ei.
Dacă aţi avut probleme din astea, ce soluţii aţi aplicat?
Comentarii
Trimiteți un comentariu