Despre cum o haină nu te face om

Ieri, la Lidl, direct de la serviciu, grăbită să ajung la o programare, cumpărături minore. Ajung la casă, șoc și groază, 4 cozi mari și late, gen ”sesfîrșeștelumeaeumaivreausăcumpărceva”. Trag aer în piept, aleg una, stau cuminte cu produsele în brațe, regret că nu am luat o cutie goală, mi-ar fi fost mult mai comod. 

În timp ce stăteam și așteptam să mi se lungească mîinile mă uitam în stînga-în dreapta, la coparticipanții la ”trafic”. De la vreo trei clienți în spatele meu se desprinde o ”doamnă”, blondă, îmbrăcată în negru, casual-sport, genul cu bani și pretenții. O văd că se duce spre coada din dreapta, acolo era un spațiu lăsat, normal, să mai poți trece cu căruciorul dacă aveai treabă la un alt raft. Era vizibil că după spațiul ăla mai erau oameni la coadă, prima din linie o tanti din națiunea înlocuitoare, cu spatele, povestea cu copilul din cărucior. Avusese bunul simț să lase loc de trecere. Ei bine, tanti ”sîntodoamnă” nu l-a avut! Și-a pus pur și simplu căruciorul în spațiul ăla fără nici o greață că s-a băgat în față și aștepta plictisită acolo!

Mi-a fost rușine, mie, că ne tot batem cu pumnul în piept că sîntem mai minunați, românii, și nu, de multe ori avem doar atît, mîndria goală!