Ochii din pene

Cred că nu sînt singura fascinată de penele păunului. Cînd eram mică, primisem o pană, nu mai știu de la cine, am păstrat-o ani de zile ca pe un bun de mare preț. Cred că le-aș face zeci de poze, îmi plac și strigătele lor ciudate, în liniștea serii, așa cum se mai aud cînd stai pe malul lacului de la zoo.

Am fotografiat din nou păuni, săptămîna trecută, erau închiși în spațiile amenajate ale unei pensiuni de pe Valea Avrigului. Am făcut și poze cu ei întregi dar m-au fascinat detaliile.

Aici el se apleca să îi șoptească ceva ”doamnei lui”. 

Celelalte fotografii sînt din curtea castelului din Leeds, Corina mi-a făcut bucuria să mă ducă acolo, acum doi ani. A fost prima și singura dată cînd am văzut păuni zburînd... cel de mai jos a fîlfîit grațios din aripi pînă pe crengile copacului, să își poată admira în voie domeniul. M-am simțit privilegiată să pot să merg pe lîngă ei, erau liberi pe aleile imensului parc, alături de lebede, rațe sălbatice și multe alte specii de păsări.

Nu știu de ce vă povestesc despre ei astăzi, poate pentru că am deja nostalgia depărtărilor, nu vor fi păuni unde merg în vacanță, va fi doar marea, și ea turcoaz și verde și albastră, ca mii de pene unduindu-se în bătaia vîntului...