My life

Cred că nu sînt singura fascinată de penele păunului. Cînd eram mică, primisem o pană, nu mai știu de la cine, am păstrat-o ani de zile ca pe un bun de mare preț. Cred că le-aș face zeci de poze, îmi plac și strigătele lor ciudate, în liniștea serii, așa cum se mai aud cînd stai pe malul lacului de la zoo. Am fotografiat din nou păuni, săptămîna trecută, erau închiși în spațiile amenajate ale unei pensiuni de pe Valea Avrigului. Am făcut și poze cu ei întregi dar m-au fascinat detaliile. Aici el se apleca să îi șoptească ceva ”doamnei lui”.  Celelalte fotografii sînt din curtea castelului din Leeds, Corina mi-a făcut bucuria să mă ducă acolo, acum doi ani. A fost prima și singura dată cînd am văzut păuni zburînd... cel de mai jos a fîlfîit grațios din aripi pînă pe crengile copacului, să își poată admira în voie domeniul. M-am simțit privilegiată să pot să merg pe lîngă ei, erau liberi pe aleile imensului parc, alături de lebede, rațe sălbatice și multe alte specii de p...

Ea, glicina, a înflorit din nou după un an de pauză. Răspîndește un miros dulceag și violet din cele cîteva flori din seră și de afară, cît să știu că e acolo și să mă bucur că a supraviețuit tăierii abuzive de acum doi ani. El, trandafirul galben, luminează solitar între bobocii roșii-rozalii de acum. Vor fi și ei, în curînd, la fel de mari și gălbui. Ea, țarca, zace moartă sub vișin, nu știu de ce, cu penele lucind albastru, cu ochii stinși și goi la fel de albaștri, năpădiți de furnici. Are o frumusețe stranie, nu m-am hotărît ce să fac cu ea.

Se făcea că anul ăsta s-au făcut vișine... multe! Chiar multe de tot! Comparabile cu prunele de anul trecut cu singura diferență că pe astea nu le mănîncă viespile și albinele ci un soi de chestii zburătoare neidentificabile de către mine. Am zis că ar fi cazul să nu le las să se irosească și am cules din ele... și iar am cules și tot am cules!  De văzut vișine lipsă în pom se vede doar într-o parte, mai mult de jumătate sînt tot acolo dar mi s-a cam luat cu culesul. Am pus de vișinată, am făcut prăji cu vișine, ce să mai și fac?!  Încurajată fiind de colegele de serviciu (le-am dus și lor să mănînce cîteva) cum că e păcat să le las să se strice, am zis să fac și gem! Eu! Întîiași dată pentru prima oară! Ieri am strîns vreo două coșulețe de genul și m-am pus pe scos sîmburi. Este necesar să vă spun că m-am stropit din cap pînă în picioare? Nu cred! M-a ajutat și iubilubi așa că a rezultat un vas de plastic plin cu ce am aproximat eu a fi 2 kg de fructe fără sîmburi. ...

A trecut atît de mult timp de cînd n-am mai scris pe blog încît mă simt în impas, aș vrea să scriu, mă blochez, parcă sînt atît de multe în ultima vreme de nu știu cu care să încep, subiectele îmi plac prea mult pentru a le scrie în grabă.  Pentru că îmi închipui că o dată depășit pragul psihologic cu ”uite ce mult a trecut!” va fi mai ușor să scriu despre lucruri mai vechi care nu sînt de aruncat, încep cu ceva foarte ușor, cu o fotografie! Pînă și aceasta v-o arăt la o lună jumate de cînd am surprins-o! Trec în multe zile mergînd spre casă de la serviciu pe lîngă colțul acesta de clădire, cu aerul lui desuet și îmi place foarte tare. N-am oprit să intru niciodată, cred că s-ar strica tot farmecul! Și pentru că ”the owls are not what they seem”... dînd căutare pe google maps acum pentru a vă indica exact numele străzii colț cu Kiev unde este imaginea surprinsă (adică Mihail Kogălniceanu), am fost tare surprinsă să văd ce scrie pe hartă, suprapus peste o mașină albă, din fa...