Cugetări fără net

Zilele astea sufăr! Rău de tot! Nu am net de vinerea trecută! În concluzie, mă simt ruptă de lume, lumea virtuală, fireşte! Nu mai ştiu cine ce face, ce muzică ascultă, pe unde umblă, etc. Ieri şi astăzi am profitat de colţul cu internet de la Ibis Sibiu, deja intrasem în sevraj.

Dacă ieri am actualizat blogul "de serviciu" cu ce am lucrat, azi vreau să vă spun două cuvinte aici, nu de alta, dar mi-ar părea rău să uit perlele lui Arin.

Duminică mergeam împreună pe strada Arhivelor. Acolo sînt nişte stîlpi de metal, în jur de zece, pe marginea trotuarului. Eu, fiind în faţă, încep să fac slalom printre ei. 

Arin, din spatele meu: Mama, ce bine că mai ai încă gene de copilaş în tine!

Eu: Cum adică, Arin? 

Arin: Păi, aşa, uite, încă n-ai uitat să te joci ca un copilaş şi faci lucruri distractive!

După asta, ne-am luat la întrecere vreo trei ture. Să vă spun cît de repede fuge copilul? M-a luat la mustaţă totuşi, eu fiind şi cu ditamai geanta după mine.

Ieri se pare că l-a lovit melancolia existenţială. În timp ce bîntuiam noi pe străzi să plătim tot soiul de chestii:

Mama, eu vreau să rămîn copil!

Eu: De ce, Arin?

Arin: Păi e greu să fii adult! Trebuie să achiţi facturi, să le faci de mîncare copiilor, să mergi la serviciu...

Da, greu de tot!... mai ales că unii dintre noi mai au şi dependenţe internautice de gestionat!