Despre melci și alte bio-lucruri
Dacă auziți pe cineva văitîndu-se cum că melcul de grădină ar fi specie pe cale de dispariție în România, vă rog eu mult de tot să îl liniștiți, să îi spuneți că, în cel mai rău caz, acesta a devenit specie endemică, și anume la mine în grădină, dar că, nici o grijă, există suficiente exemplare pentru a repopula o zonă mai mare. De fapt, pot spune că mă ocup în permanență de repopularea împrejurimilor, regulat, containerul meu conține o cantitate mai mică sau mai mare de gastropode. 
Ăștia sînt cei fericiți, ceilalți mai sfîrșesc accidental sub picioarele mele nedotate cu radar atunci cînd întind rufele noaptea sau bîntui prin frunze ziua. În cinstea alegerilor am beneficiat de jumătate de ziuă fără curent în casă și de cît o fi fost noaptea fără curent pe stradă, ca să aflu și eu la ce se referă lumea cînd spune că: așa era bezna! Recunosc, mi-a fost frică! Nu cît să iau un melc în casă dar, totuși!
Îi vedeți cît sînt de drăguți în vasul în care i-am adunat cu destinația container și "in situ". Cu ocazia fotografiei ăsteia am observat că am adunat doar patru din cei cinci care erau acolo, unul a scăpat, ascuns sub frunze! Cred că se impune să văd la ediția de anul acesta a TIFF Sibiu, filmul lui Tudor Giurgiu, "Despre oameni și melci", programat în data de 16 iunie, în Piața Mare, la orele 22:00.
Din ciclul, alte știri, pe scurt:
- au început să se coacă căpșunii, unii dintre ei avînd cele mai bizare forme. Sîntem la concurență pentru ei: eu, melcii, ploaia și furnicile! S-ar putea să mai existe concurenți încă neînscriși pe listă.
- iar a reușit să mă sperie la mine în grădină cîinele vecinilor. Eu încercam să surprind cu Pixie mama sau tatăl pițigoi așezat pe puii de pițigoi. Pițigoiul țuști, cîinele ham, Cristina cu inima sărită din loc! Pînă la urmă, după o tură de liniștire în casă, am reușit să fotografiez cît de cît ochișor de păsărică speriată. Gata, acum, că am fotografiat și asta, le mai dau o pauză! Eventual, îi mai deranjez cînd le mai cresc puii, să vă arăt că nu mai sînt atît de urîței.
ce imi place blogg-ul tau! iti multumesc pt stirile pe scurt, eram zau si eu ingrijorata pentru aia micii... pfui, bine ca au venit parintii inapoi!
RăspundețiȘtergereSă știi că aveam ceva emoții, sînt specii la care, dacă te apropii de pui sau le rămîne mirosul de om în preajmă, nu se mai apropie adulții sau îi omoară. Ăștia micii sînt norocoși, poate ne obișnuim unii cu alții, sper să supraviețuiască toți patru.
RăspundețiȘtergereFie-mea ar fi devenit isterica la vederea atâtor melci. Culmea, nu are nicio treaba cu animalele mari, dar moare de frica la vederea melcilor si râmelor!
RăspundețiȘtergereAm și rîme! :) Nici copiilor mei nu le plac melcii, îi tolerează iar din cînd în cînd, îi mai conving să mă ajute la strîns melcii de prin iarbă... cu mare scîrbă și agățați cît mai puțin de cochilie.
RăspundețiȘtergeresunt sigur ca undeva pe lumea asta, un frantzuz moare, mai bine zis ii curg balele de pofta la vederea primei poze
RăspundețiȘtergereiar pasaroiul care sta pe pui sunt sigur ca iti vede doar aura ocrotiroare :)
Miju, și mie mi-e poftă! Dar, după experiența nereușită de a-i găti eu, mă gîndesc să nu mai omor melcii degeaba.
RăspundețiȘtergerePăsăroiul poate începe să gîndească cum că nu-s eu chiar așa mașteră! :)