... ce mirare că sînt!

Vinerea trecută, ajung eu la o anumită oră acasă, parchez mașina în față, mă pregătesc să descui poarta, să intru în curte. De pe partea cealaltă a străzii, mă salută cineva, mă uit, era nenea care citește contorul de apă, îl salut și eu. Mă întreabă: Sînteți acasă? Mi-a trecut prin cap să îi spun că nu, dar eram cu cheia în poartă... i-am spus că acum sînt! Normal, că deabia ajunsesem! Ar fi trebuit să îi spun oare că i se pare? Că nu sînt eu? Ca în momentele alea cînd te sună cineva pe telefonul fix și te întreabă dacă ești acasă...