Întîlnire amînată

Ştiţi vorba aia cu "ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să ţi se întîmple"... Na, eu la un moment dat săptămîna trecută îmi doream tare de tot un păianjen, putea să fie mare sau mic, de orice culoare vroia el dar să fie viu şi cu toate opt picioarele!

Ca să nu vă închipuiţi ce ştiu eu ce, vă povestesc şi de ce am ajuns să am aşa pofte ciudate! Pentru că miercurea trecută vine metafizicul acasă şi mă anunţă: Mama, lunea viitoare trebuie să o duc pe Bibi la şcoală! (Bibi aka broscuţa ţestoasă primită de noi acum un an jumate, cînd a plecat Robert în Anglia) Eu: Nici gînd, Arin, nu o duci! Strigăte, plînsete, tot tacîmul, eu fermă: nu duci să stresezi broscuţa, gîndeşte-te că îi schimbi mediul, cum vrei să o duci, în cutie?, e frig, e sensibilă la zgomot, cum ar fi să stai tu într-o cutie şi să ai 30 de copii gălăgioşi care să strige în jurul tău, să te mai ia în mînă şi mai ştiu eu ce??? Plus că, aminteşte-ţi ce ne-a zis Robert, că poate fi purtătoare de Salmonella sau alte bacterii, că trebuie să ne spălăm bine pe mîini de fiecare dată cînd umblăm cu ea! Eu nu-mi asum riscul să îţi îmbolnăvim colegii! Nu o duci! În continuare plînsete, că avem săptămîna altfel, că atunci trebuie să duc un insectar! Eu deja eram cu capsa pusă: Arin, nu ştiu ce idei are învăţătoarea ta dar eu îţi dau scris că nu ai animal de casă transportabil la şcoală şi nici insectar nu avem şi nu facem! (asta pentru că încă mă mustră conştiinţa pentru insectarul făcut de mine cînd eram mică, şi nici nu mi l-a cerut cineva, l-am făcut din proprie iniţiativă, am omorît bietele insecte şi fluturii ăia frumoşi şi atît de rari acum, Coada Rîndunicii)
Într-un final, au mai încetat suspinele, îmi vine şi mie o idee: Uite, Arin, dacă vrei, îţi prind un păianjen, îl punem într-o cutiuţă şi îl duci ăla luni (adică astăzi)! Arin se luminează: Daaa, şi îi dăm să mănînce, îl ţinem acolo! Nu îi dăm să mănînce, ce vrei să îi dai? Muuuşte! Îi prind eu! Arin, ai mai văzut în ultima vreme vreo muscă pe la noi prin casă? De unde îi scoţi tu muşte?... Radu: Ştiu! Avem molii! Radu, nici molii nu mai avem! Pauză. Rămînem înţeleşi că duminică seara îi prind un păianjen. Zic eu să mă asigur din vreme şi încep şi caut... şi caut... prin toate locurile cunoscute şi pepinierele de păianjeni de la mine... şi nimic! Mă deştept şi eu: la naiba, ăştia au murit toţi sau au plecat în ţările calde! Cu gerul ăsta n-am mai văzut nici măcar picior de drosophila melanogaster, au rămas fără mîncare, or fi canibalizat ei o vreme dar acum... yok! Pînă la urmă, depăşim criza că are Arin două insecte prinse în plastic, de la nuşce revistă pentru copii, un scorpion (pe care trebuie să îl găsim prin casă) şi un scarabeu. Aflu şi că el nu înţelesese bine, săptămîna aia minunată este înainte de Paşti, nu acuma, mai avem timp să scotocim!
Chestia este că n-am apucat să transmit telepatic şi universului că nu mai am nevoie de păianjen aşa că azi dimineaţă m-am trezit în cadă cu frumosul de mai sus, era maaaree şi negricios, cu tot cu picioare avea vreo patru centimetri. Zic avea, că nuşce s-a întîmplat cu el! L-am privit încurcată de dimineaţă... na, nu mai am nevoie de tine! M-am spălat la chiuvetă şi la bideu că nu ştiam ce să fac cu el şi mă gîndeam că îl înec dacă fac duş sau socializez mai mult decît îmi doresc. I-am făcut poze cu riscul să întîrziem la şcoală, cînd m-am întors acasă, nu mai era acolo, a venit la timp, a văzut că nu-l vreau, a plecat!... Am uitat să îi spun să vină înainte de Paşti!