Rach 2

Recunosc, a fost o vreme în care mă gîndeam că eu și muzica clasică ne vom tolera dar nu ne vom iubi niciodată. Nu mai știu cînd și cum ne-am întîlnit astfel încît să o aud și eu cu adevărat, cînd s-a produs decliclul ce ne-a unit, sigur a fost în perioada pickup-ului și a discurilor Electrecord, sfîrșitul liceului, începutul facultății (habar n-aveam că mai există compania). Atunci am ascultat prima oară Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră al lui Rachmaninov. A fost dragoste la prima ascultare, atunci preferam partea a 2-a, de Adagio Sostenuto, mi se părea culmea lirismului, în timp, am învățat să apreciez întregul concert, cu trecerile lui spectaculoase de la calm la zbucium.
O dată cu evoluția mijloacelor de redare, am căutat o variantă pe CD. Primul l-am primit cadou de la Santino, impresionat că îmi place Rach Due, cum îl numea el, o versiune ușor modificată a concertului, coloană sonoră a unui film de animație, dar a fost foarte bine primit, altă variantă nu aveam pe vremea aceea.
Ulterior, am găsit un CD cu mai multe opere de-ale lui (inclusiv minunatele Rapsodie pe o temă de Paganini sau Simfonia nr. 2), interpretate în principal de Russian State Symphony Orchestra, solist Daniel Petrov. Pentru că la un moment dat pierdusem acest CD (plimbat de multe ori între mine și tatăl copiilor), Honey mi-a cumpărat un altul, anul trecut, din Germania, cu concertele 2 și 3, 2-ul cu Orchestra din Philadelphia, dirijată de Leopold Stokowski și cu nimeni altul decît Rachmaninov la pian.
Oricum, este o altă experiență să îl asculți live, în sala de concerte. Eu am făcut lucrul ăsta de trei ori, toate la filarmonica sibiană, ultima oară ieri seară. Nu știu dacă este pentru că e cea mai recentă variantă dar aseară m-a impresionat cel mai mult, solistul, CSIKY BOLDIZSÁR, trăia altfel muzica, pentru bis a ales tot Rachmaninov, unul dintre Preludii. Mă bucur că Honey mă înțelege că nu mă pot sătura de el (de Rach 2).

Ieri, la pupitrul orchestrei se afla maestrul Petre Sbârcea, era o zi mai specială, aniversarea a 80 de ani, prilej cu care i s-a oferit o diplomă de excelență din partea filarmonicii. Mi-a plăcut nemaipomenit modul în care a acceptat-o, spunînd că în ultima vreme i se oferă tot felul de astfel de recunoașteri ale meritelor sale iar unul dintre amici i-a spus: "Cred că ai ajuns celebru! Cînd vei muri, știi ce va scrie pe frontispiciul casei tale?... DE VÎNZARE!" Anecdotă sau nu, rezumă foarte bine recunoașterea postumă.
Două cuvinte despre partea a doua din programul filarmonicii de aseară, Simfonia nr. 3 a lui Brahms: în afara ultimei părți, unde întrezăreai ceva eroism, nu înțeleg de ce a fost supranumită "Eroica" lui Brahms, prima parte cochetează cu ludicul, apoi ai parte de romantism, nici o legătură cu eroismul lui Beethoven. Am găsit și unul dintre filmele ce au folosit partea a treia în coloana sonoră: Goodbye Again, deși cu siguranță nu de aici îmi era atît de cunoscută. Mai sap!