Don't touch me!

Cred că românul are în genă o chestie tactilă și un complet dispreț pentru spațiul privat al celuilalt. Probabil din vremea cozilor la orice, sindromul ăsta al lipirii de celălalt, poate așa ajungi mai repede, mai întreg, mai minunat la liman! Asta în cazul în care nu ignori complet coada la ceva (de exemplu la schi-lift) și te bagi direct în față, că de, unii sînt mai "deștepți".
De cînd cu distanța impusă de bănci la ghișee, parcă mai ai puțin spațiu să respiri dar asta doar atunci cînd ai ajuns acolo, și nici aia întotdeauna. Unii mai au ceva decență la bancomate și așteaptă la o parte. Eu am avut și neplăcuta experiență să îmi stea o tanti în cîrcă în timp ce butonam tastele, fără nici o jenă, m-am uitat la ea cu subînțeles, ea nimic! Pînă la urmă n-am mai rezistat... i-am zis cîteva, nu că mi-ar fi fost frică că îmi memora PIN-ul sau ceva de genul, dar nu suport să-mi invadeze cineva spațiul ăla de siguranță pe care îl avem cu toții, e drept că de dimensiuni variabile.
De ce tot preambulul ăsta? Pentru că... tot calmul meu s-a dus pe apa sîmbetei azi-noapte, în Vintage. E drept că n-am mai ieșit de multă vreme în locuri atît de aglomerate, e drept că sînt ușor claustrofobă dar am început să mă enervez încă de cînd am intrat, treceam printre oameni, traseu din punctul A în punctul B, în spatele meu o tipă, făcea același lucru daaar... cu mîinile pe mine! M-am uitat la ea o dată, de două ori, a doua oară și-a cerut ceva scuze dar a continuat! Nu înțeleeeg! Ce puii mei avea în cap? Avea impresia că dacă stă cu mîinile pe mine ajunge mai repede la destinație?
Găsim noi un loc unde se putea respira, pe mini-scenă, eu cu fața înspre local, lîngă balustradă. Toate aparent bune și frumoase cînd simt că mă ia cineva în brațe să treacă... un individ. Zic, hai să nu-mi stric seara și încerc să ignor episodul. Nici gînd... după el, încă trei care înțeleg că dacă mă iau pe mine în brațe mă pot ocoli mai ușor. Grețos!!! Noroc cu Dorul, că îmi zicea să fiu Zen, că altfel cred că îmi scăpau niște mai multe cuvinte și probabil că indivizilor ălora nu le-ar fi plăcut! Noroc pentru mine, mă gîndesc, pentru că mă puteam aștepta și la alte reacții fizice din partea lor. Oare cer foarte, foarte mult? Și nu, nu mi se pare că ține scuza că era aglomerat acolo, eu nu m-am apucat să îmi pun mîinile pe cei din jur ca să pot trece!