Ashes to ashes, dust to dust

În zile ca cea de astăzi mi-e greu să nu mă gîndesc cît de absurd e totul uneori. În prima seară după ce am revenit în Sibiu, m-am întîlnit în oraş cu un cunoscut, vizibil marcat de moartea cumnatului prietenei sale. Mi-a povestit că a avut un accident cu ATV-ul, că avea 34 de ani, mi-a părut rău şi atunci, un om tînăr, pierdut într-un mod atît de tragic. Azi, îmi apare pe Facebook, un link pus de Carmen: "În memoria lui Dan Buta", şi poza lui Dan şi ceva nu se leagă în mintea mea. Ne ştim din liceu, era fratele mai mic al unui coleg şi prieten. Ultima oară ne văzusem acum, în vară, înainte să îl văd pe el, îi admiram fetiţele, era cu una dintre ele în cîrcă, după un concert, se retrăgeau pe centru. O familie frumoasă şi fericită! Nu pot să îmi opresc lacrimile şi fac cel mai stupid lucru: îl sun plîngînd pe Ovidiu să îi spun cît îmi pare de rău. El, care încerca din greu să îşi revină, e cel care mă consolează acum şi îmi spune să mă liniştesc.
Atunci cînd mi-am pierdut jumătate din familie, unul dintre lucrurile ce mi se repetau din afară era că "Dumnezeu îi ia mai repede la el pe cei pe care îi iubeşte!" Mi se pare oricum nedrept şi nu cred că este o consolare cu adevărat dar chiar mi se pare că cei care pleacă prematur dintre noi sînt OAMENII...

Queen si Paul Rodgers - Say It's Not True

Asculta mai multe audio diverse

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!