Cred că am pisică...

Nu mai ştiu cînd a apărut Pisi - aşa a botezat-o Arin - la noi prin curte. Iniţial nu socializam neapărat, ea folosea pernele mobilierului de grădină pe post de salteluţă temporară, ne mai întîlneam şi ne evitam reciproc (mai ales ea). Eu o mai bodogăneam pe motive bine întemeiate, ea dispărea tot mai puţin convinsă cînd apăream... Pînă la urmă, avînd influenţe externe, am început să îi dau din cînd de mîncare, ea mă urmăreşte prin curte ca un căţel tunat să miaune... şi-a făcut un "cuib" în nişe paie din seră... ce mai! ca de-a casei! A fost drăguţ acum două seri, mă aştepta pe garaj, cînd am ajuns, repede să coboare prin liliac să mă întîmpine, am mîngîiat-o, torcea... ieri mă aştepta într-o jardinieră din faţa casei! Cred că are ceva dereglări pisica asta! Dacă nu le are... le va avea de la cît o plimbă Arin în braţe, că tot are impresia că Pisi habar n-are singură unde, cînd şi cît vrea să meargă! Aşa că o ia pe sus, aia stă disperată dar cuminte... şi el o plimbă! A stat inclusiv sub "păturică" din frunză de rabarbură. :) Mi-e frică doar să nu se multiplice Pisi... că într-o seară am crezut că vedem dublu cînd a apărut împreună cu o altă pisică, probabil motan, la fel de negru ca şi ea! Şi-o să fiu Raiul Pisicilor Negre Iubitoare de Fîn!...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!