Am primit ajutoare...

Din Germania... da???!!!
GG a luat din nou astăzi copiii familiei. Mama lor proprie fiind cu probleme importante de rezolvat în oraș, aka programare la Carmen și la un nene doctor. Care nene m-a felicitat pentru promptitudinea cu care l-am căutat, adică n-am stat decît trei săptămîni jumate cu mîna dreaptă amorțită înainte să ajung la el. Media cică ar fi de două luni. I-am spus că nu-mi permit, fac prea mult sport și am nevoie de mîna aia!
În fine, cînd plec de acolo, mă sună GG, eu mă gîndesc: of, deja nu mai poate cu copiii și n-au trecut nici două ore! Se pare că se descurcau dar eu am primit sarcina importantă să ridic un colet cu "ajutoare" de la firma transportatoare. Îmi exprim dubiile că mi-l vor da, eu nefiind cu bolentinul adrisantei, Honey îmi trimite numărul coletului și seria și numărul cărții de identitate și zic totuși să încerc.
Buuun... ajung eu acolo, floricică, îl găsesc pe nenea șef principal peste colete, îi spun că am unul de ridicat... îi arăt codul, mă întreabă numele, îi spun numele lui Honey, bineînțeles! Nenea, tot un zîmbet, mă invită să iau un loc în birou... aveți grijă la scaun... așa, introduce datele în sistem, îi apare acolo coletul, expediat deja de 5 zile,
-... daaar, cînd ați primit mesajul?
- Eu... azi, știți, prietena mea, bla, bla!
-Stați să vedem dacă îl găsim... și caută, mai discută niște clienți... se întoarce victorios: l-am găsit!!!
- Buletinul?!
- Vă pot da seria și numărul?
- Păi da-ți-mi buletinul, nu-l aveți?
- Nu!
- Păi cum, nu?
- Păi nu sînt eu! Ridic coletul pentru prietena mea!
- Ooo... nu se poate! Trebuie să vină ea!
- Chiar nu se poate? Vă spun seria și numărul buletinului!
- Nu!
- Ooofff, pînă la cît aveți deschis?
- Pînă la 8.
Pun mîna pe telefon: Honey, nu se poate, trebuie să vii personal, pînă la 8! îl întreb pe nenea dacă mai trebuie să plătească ceva, el vrea să vorbească cu Honey la telefon:
- Doamna sau domnișoara... ? Înțeleg că i s-a dat răspunsul corect, mai întreabă două trei lucruri, îmi dă telefonul. Pînă la urmă, îmbunat: Vă dau coletul! Eu, super încîntată... pînă văd "pachețelul" și mă gîndesc brusc cum că eu cu ăla în brațe nu plec de acolo, Honey fiind încă la telefon, mă jelui: cum naiba car eu ăsta la mașină (mașina afară în stradă)??? Nenea: păi vi-l duc eu! Lăsați că aduc mașina în curte... e voie? Siiigur!
Vin cu mașina, după ce în prealabil îi zîmbesc frumos și portarului și îl anunț de intenția mea, el, tot un zîmbet, mă asigură că se poate! Nenea cu coletul terminase de completat actele, vine și îmi așează victorios coletul în portbagaj și cu înțeles îmi spune: P.D. e numele meu. Dacă mai aveți nevoie de ceva, căutați-mă! Na, că ne-am făcut prieteni! Mulțumesc frumos și plec!
Ce a urmat acasă... după explozia bombei cu haine proprii... dormitorul meu a suportat și explozia bombei cu hainele trimise de prietena lui GG din Germania... un lung șir de ținute defilate pe pat, sub pat, scări, oglindă, cameră, grădină... ce țin eu, ce ține ea... foto-shooting-ul de rigoare, copiii hlizindu-se cu noi și de noi, etc.