Cineva... acolo sus, mă iubește...

... altfel nu îmi explic cum scap eu nevătămată din trafic, cu aparatul foto într-o mînă și volanul în cealaltă! Papi și Călin cred că au o grămadă de bătăi de cap din cauza mea. Dar nu mă pot abține... ați văzut cum arăta cerul în după amiaza asta? Eu eram cu ochii pe el chiar și atunci cînd nu făceam fotografii, am șofat ca o cizmă! Puteți vedea mai sus o parte din ce am văzut eu, fotografiile nu sînt editate, culorile alea erau și încă mii de alte tonuri, incredibile... la fel și dispunerea norilor, la un moment dat, pe strada mea, am văzut în oglinda retrovizoare un picior de curcubeu și... cum v-am mai spus eu mai demult... Dumnezeu cred că se mai joacă cu culorile, mai șterge din ele, se văd urmele uriașe... Mi-a plăcut să privesc și să surprind imagini și de la Carmen, mi-am adus aminte de copilărie, cînd dădeam forme cunoscute norilor... ea a văzut un înger, eu am văzut un ghepard în plin atac, voi ce spuneți? În prima fotografie de stînga sus?
Una peste alta... am sufletul plin... și uimit... și recunoscător că se poate ridica spre cer uneori...