My life

Cînd mi-a trimis Miju link-ul la articolul de ziar ce vorbea despre premiera de ieri, m-a interesat imediat, în primul rînd pentru că avea legătură cumva cu un simț care la mine este foarte important și în al doilea rînd pentru că era cu Ofelia Popii, n-am mai văzut-o jucînd de la Bess, nu puteam rata să o văd din nou. Regizorul Șerban Puiu a pus în scenă piesa contemporanului Neil Simon, mi s-a părut interesant că traducerea ei a fost făcută de către unul dintre actorii de pe scenă, Adrian Matioc (alias Andy Hobart ). Alături de el și de Ofelia Popii ( Sophie Rauschmeyer ) joacă Ciprian Scurtea ( Norman Cornell ), cred că primul rol în care l-am văzut la teatrul din Sibiu a fost cel al lui Hamlet (foarte bun, dealtfel). Am avut parte de aproape două ore de comedie de limbaj, de situație, toți trei au fost minunați, (i-am văzut pentru prima oară jucînd comedie) la fel și scenariul piesei, adaptat în unele locuri pentru a fi în ton cu realitatea din România de azi, deși acțiunea are ...

Nu mai e noutate faptul că există pîrtii noi spre Păltiniş, la Arena Platoş . Pentru mine a fost premieră sîmbătă că am schiat acolo şi premieră absolută că am făcut asta pe nocturnă. Sîmbătă au inaugurat-o, au fost şi concursuri haioase, focuri de artificii, aştept să văd fotografii, filmuleţe, să văd cum se dădea Brylu pe un singur schi... :) Am noroc cu fotografiile făcute de Laqvarta , că pe mine, de cînd am ajuns acolo la 8 şi ceva şi am închiriat schiurile şi pînă pe la 11, nu m-a mai lăsat inima să las pîrtia. Cu ocazia clăparilor închiriaţi mi-am reactivat rănile făcute cu patinele de la patinoar dar e ok şi aşa, mi-a plăcut foarte mult, încă am de recuperat ani de zile de pauză de schi. Asta se simte tare şi acum, că simt o febră musculară generalizată, cu toate că fac înot, zumba, bicicletă, se pare că la schi am nevoie de alţi muşchi, pe care îi descopăr acum. Seara s-a încheiat cu vin fiert, concurs de bătut cuie cu partea ascuţită a ciocanului şi karaoke în apres-schi, no...

Nu e un secret faptul că îmi place teatrul. Mi-a plăcut întotdeauna. Am văzut, am citit, am jucat teatru (ultima parte în viaţa de zi cu zi, un fel de rău asumat). Îmi place că avem Teatru în Sibiu, că respiră, creşte, uneori se pierde, dar e viu. Nu pot să nu-mi aduc aminte perioada cînd era Vişa director, încă văd scene din Chang-Eng , din Zoo-Story , Cartoteca ... a fost o perioadă foarte bună, urmată de o perioadă mai puţin bună iar acum mi se pare că lucrurile se mişcă cum trebuie. Nu am văzut toate noile spectacole din repertoriu, din cele văzute unele mi-au plăcut foarte mult, altele mult sau au fost călduţe, altele deloc! Aseară am văzut Opinia publică , un spectacol pus în scenă de Cristian Theodor Popescu, pe un text de Aurel Baranga. Din nou, sînt super entuziasmată de scenografia lui Dragoş Buhagiar, de felul în care a ştiut să recreeze redacţia unui ziar din perioada comunistă, cu un minim de mijloace, cu linii simple şi detalii sugestive în locurile necesare. Ca o parante...

Se curăţă gheaţa de pe parbriz. Se ridică ştergătorul din dreapta. Se uită aşa. Se observă după aproximativ un kilometru parbrizul pe care "plouă?" (GG) şi o formă ciudată unde ar trebui să fie ştergătorul dreapta. Nu se pornesc ştergătoarele (primul semn de neuroni la mansardă). Şe aşteaptă un semafor roşu. Pe Şaguna... toc-toc... "nu cred că ieşi afară!!!" (GG) "Ba da!". Se coboară în fustiţă din maşină... se defilează graţios pînă în dreapta... se constată ştergător pe jumătate sub capotă... se scoate... se încearcă prinderea la loc... zadarnic... se ia... se foloseşte pe post de accesoriu manual de curăţat parbrizul. Se merge la loc în stînga... pfui, maşinile astea parcă treceau mai la distanţă! Se intră la loc în maşină... se aruncă ştergătorul undeva în dreapta, nu pe GG! Începe o nouă zi! sursă foto ... Later Edit: Se zîmbeşte frumos unui coleg de serviciu... se iese afară în ninsoarea cu pufuleţi şi colegul rezolvă problema... :)

Printre efectele unei maşini care merge, nu are probleme majore (pe lîngă reviziile periodice cu schimb ulei, filtre, de care se ocupă foarte bine mecanicul meu) este şi acela că uiţi anumite lucruri pe care le făceai fără mari fiţe în trecut. Cum ar fi să verifici presiunea anvelopelor! Duminică mă bate la cap maică-mea că am pană pe stînga faţă. Ies eu, hmmm... parcă e mai lăsată roata, ce să zic, nu sînt sigură, vorbesc cu un prieten, nu mă poate ajuta atunci, rămîne pe a doua zi! Ieri, mai privesc o dată lung la roată, parcă totuşi nu e pană, am treabă în oraş, n-am timp, mă gîndesc că va ţine şi merg să verific presiunea cînd mă întorc. Zis şi făcut! În drum spre casă, eu şi GG, ea scăpată în raionul de chips-uri, cu două pungi după ea, ronţăia de zor în maşină (i-a ajuns meniul meu sănătos)! Ajungem noi în pompă, nu alimentăm, Doamne Fereşte, că e zi de protest! Mie parcă mi se resetase experienţa trecută cu furtunul şi cu ventilele roţilor... mă plimbam de mare efect să îl desfa...

... sau din seria... copiii mei spun lucruri trăznite... Arin m-a provocat în seara asta la o partidă de iubit și gîdilit în pat... și mi-a spus printre altele... "Hai, nu fi timidă, Mama!" Cînd obosisem de la atîta gîdilat copilul am zis să mai și vorbim. Și el se trezește să îmi spună din nou cum nu mă va părăsi niciodată... Arin: Eu voi sta întotdeauna cu tine... Eu: Ei, Arin, nu vei sta, vei crește mare, vei avea familia ta, soție, copii... Arin: Nuuu, nu voi avea... că eu o iubesc pe Teo și ea nu mă iubește... Eu: Arin, pînă vei ajunge tu mare vei iubi multe femei! Arin: Cît mai am? Tu cît aveai cînd te-ai căsătorit cu tata? Eu: 25 Arin: Hmmm... mai am... 17 ani... tu cîți ani ai acum? Eu: 35 Arin: Peste 17 ani cîți vei avea? Eu: 52 Arin: Dar peste 27? Eu: 62 Arin: Vei fi bătrînă. Hmmm... așa ca Buni acum? Eu: Da Arin: Atunci vei fi încă drăguță! Eu: Crezi că Buni e drăguță? Arin: Daaa... nu are coșuri! Eu: Cum adică Arin? Bătrînele au coșuri? Arin: Daaa...

Îmi pare rău că nu aveam aparatul foto de dimineaţă, telefonul mobil a surprins mult mai puţin din cer, şi mult-mult mai puţin din ce mi-a rămas mie întipărit pe retină. Nu era desfăşurarea aia spectaculoasă de forţe cu care mai aveam de-a face dimineţile, cînd norii stăteau atîrnaţi pe tot cerul. Azi era mai curînd ceva diafan, nişte încercări timide, ca nişte tuşe de probă a unor pensule uriaşe. Şi diferenţele de tonuri erau subtile dar nu mai puţin frumoase... aşa cum este şi melodia Paulei Cole, într-o vreme, ascultam non-stop piesele albumului ei, Courage:

Voi începe cu o paranteză... postarea precedentă era cu numărul 666... tantanaaa! Așa, revenind la ce vreau să spun cu titlul... doar mie mi se putea întîmpla! De luna trecută apelez cu încredere (și gratis) la tinerele care fac cursul pentru a deveni coafeze la Reflexo-Vital . Sînt un fel de cobai dar nu îmi fac probleme, îmi crește părul foarte repede, le-am spus că și dacă greșesc ceva nu e problemă, crește la loc. Laura m-a tuns, m-a vopsit luna trecută. Ieri am fost din nou, pentru vopsit rădăcinile... și s-a luat curentul! Și eu cu o parte din vopsea în păr, o parte în castronel, Laura cu pensula în mînă... suspans!!! Soluția de criză: telefoanele mobile!!! Și uite așa, cu trei telefoane luminînd deasupra capului, a continuat să aplice vopseaua! :) Noroc că n-a ținut mult! Că altfel experimentam și spălatul părului cu apă încălzită sau fugeam acasă... ( sursa foto )

... și, din cînd în cînd, mai și reușesc lucrul ăsta! Cum ar fi în zilele libere care tocmai s-au încheiat... cînd am putut din nou să ies cu bicicleta, prima oară anul ăsta! Am avut și temperaturile alea de toamnă tîrzie... și soare, imposibil de stat în casă! Sîmbătă am ieșit singură, încă mai era zăpadă pe bucăți din pistă, am mers doar pînă la cea de-a doua intrare în Muzeul Satului, acolo am întors de frica cîinilor de la fabrica de covoare și din cauza fundului meu ud de la fleașca cu care m-a stropit roata din spate. Dar și așa am oprit la întoarcere să mă uit cum își căra o zburătoare mică (din nou voi intra în dileme existențiale cu numele ei, dar nu mă voi descuraja, sigur o găsesc pe site-ul dat de Ioana) o bucată de coajă de pîine aproape cît ea de mare, să o ciugulească în copac. Normal că am deranjat-o, ciripea nemulțumită pe asfalt sau prin copacii din jur... mai bîntuia și un prieten/ă prin jur, la fel de nemulțumit/ă! Le-am lăsat și m-am îndreptat spre casă... Ieri, o ...

... cu tot cu maşina din dotare! Este singura concluzie la care am putut să ajung în dimineaţa asta. De parcă nu mi-era destul de somn şi sufeream de efecte colaterale, azi am constatat că nu mai sînt vizibilă în trafic! Am plecat de la semaforul de la Plusul din Turnişor pe prima bandă, am zis că nu e cazul să mai încerc să mă încadrez pe pod pe cea din mijloc, aveam doar două maşini în faţă care făceau dreapta şi verde destul să pot să merg înainte fără să blochez pe nimeni. Zis şi făcut, stau cuminte, virează şi cea de-a doua maşină dreapta, accelerez şi... frînez brusc, gheaţa, ABS, stop joc, claxonez şi îi adresez şi două cuvinte eufemistice (că eram cu copiii în maşină) bucureşteanului care îmi taie calea de pe banda din mijloc şi face dreapta spre Ştrand! N-apuc să termin cu urările şi cu încă 5 metri de şofat că mă trezesc cu altă maşină, de Sibiu de data asta, şi ăsta o taie razant prin faţa maşinii mele, să intre în Petrom. Cînd am văzut şi a treia maşină că era suspect de ap...

Hotărît lucru, nu e sezonul meu propice scrisului, nu e sezonul meu, punct. Nu îmi place frigul, aş putea tolera o iarnă cu multă zăpadă, cu alb, drumuri fără patinoar şi fără să fie atît de frig! Cu un lucru tot mă îmbunează anotimpul respectiv, reuşeşte să facă să lumineze de chiciură şi zăpadă chiar şi cel mai banal tufiş. Efectul e cu atît mai puternic, aplicat acelor supradimensionate de pin. Cînd l-am văzut pe cel din imagini, îmi venea să bat din palme, atît era de frumos! Am oprit maşina, am scos telefonul mobil şi l-am fotografiat, zici că era plin de pompoane de majorete!