Despre mine... partea a treia

Ar trebui să adaug ceva la părțile anterioare... în tot acest timp, exista și viața mea de la București, adică toate vacanțele mele petrecute acolo, la părinții mamei, cu Călin și Fofo, perioadă care îmi este foarte dragă. Pe scurt și într-o ordine aleatorie:

- aveam locul nostru în nucul sădit la momentul nașterii mamei mele, Călin, bineînțeles, mai sus decît noi, că n-aveam curajul să urcăm atît de sus;

- aveam locul nostru și în gutui, îi crescuseră crengile ca niște raze arcuite în sus, în mijlocul lor aveam o platformă, preșuri atîrnate între... ce mai... căsuță curată!

- aici jucam Monopoly (era un vecin care avea unul, adus din Germania, cu căsuțe în miniatură, din plastic, cînd jucam cu ăla zici că era Crăciunul), făceam schimb de timbre și de bancuri cu Cristian, nepotul vecinilor;

- ne băteam cu paloșe de lemn;

- eu îmbrăcam toate păpușile cu petice, le schimbam "hainele" într-una, probabil de atunci atracția mea pentru design-ul vestimentar;

- este perioada fugii după fluturi și a insectarelor (ulterior devorate de furnici);

- puteți să îmi spuneți Menghele dar aici am prăjit muște cu lupa;

- serile în grădină miroseau a regina nopții, mîna-doamnei și petunii, aveau fascinația și teama de fluturii nopții, cap de mort sau sfinx colibri;

- tot serile, pe terasă, vecinii aveau parte de recitaluri improvizate, eu și Fofo, folosind capetele corzii pe post de microfon, lălăiam cît ne țineau plămînii șlagărele vremii... da, puteți spune că de atunci îmi plăcea la karaoke!

- nu pot uita de desenele viitoarei mele case... unde urma să locuiesc fără nici un dubiu cu vară-mea și unde creșteam și erau desenate toate dobitoacele pămîntului... oi, vaci, cai, găini, iepuri... etc.

- din cînd în cînd mergeam la bloc, în Berceni, la unchiul meu și de aici în Orășelul Copiilor. Țin minte și acum Casa Groazei, mașinuțele și tiribombele de acolo; în mod similar, cînd eram în Sibiu și venea ringhișpilul (habar n-am dacă am scris corect), era mare bucurie mare... și, dacă se întîmpla cumva ca tipul de care îmi plăcea să îmi prinda scaunul atîrnat de lanțuri, să îl răsucească și apoi să îl împingă în aer... eram în al nouălea cer!!!

- pot să jur pînă în ziua de astăzi că mi-a făcut cu ochiul un mic miel de cauciuc pe care îl aveam acolo!

Am atîtea amintiri, că sigur voi ajunge să vorbesc prea mult aici, așa că pun punct din nou!