Despre mine... partea întîi

Se pare că asta este perioada în care îmi place să preiau lepșe de pe alte bloguri. Acum am văzut la una dintre blondele care gîndesc una foarte interesantă, m-a făcut să îmi aduc aminte de momente plăcute sau nu din trecut, am mai încercat eu pe aici niște aminitiri din copilărie. Nu cred că voi ajunge să îmi enumăr anii într-un singur post și nici nu voi încerca asta. Așadar:

- la 0 ani, 0 zile, aveam o personalitate destul de pronunțată, nu vroiam să ies din burtica maică-mii nicicum. În urma unor injecții de accelerat procesul și de tras copilul de urechi... era să mă nasc într-una din toaletele spitalului! Cu chiu cu vai am scăpat de dat cu capul de gresie și am ajuns totuși în mîinile personalului specializat;

- la 0 ani, ceva ore... m-a văzut prima dată tata, alarmat de maică-mea care, la telefon, i-a spus oarecum vinovată: știi, avem o fetiță!... dar... e cam urîțică! A se nota că eram un copil cu termen depășit, așadar, după minunea albă, blondă și drăguță care a fost Călin la naștere, chestia mică, vînăt-neagră și zbîrcită ce a urmat... întrecea capacitatea de înțelegere a maică-mii! Și, a venit Papi, m-a văzut (cred că între timp situația se făcuse mai roz), și, împăciuitor: Hai că nu-i chiar așa de urîtă! :))

- la 6 săptămîni, eram în spital deja, urlînd la vederea oricărui halat alb din vizor, pe motiv de intoleranță acută la injecțiile cu care mă ciuruiseră, în urma botezului m-am pricopsit cu doi plămîni afectați de pneumonie!

- la 8 luni, sportul preferat era săritul în cap din pătuț (acum se explică multe, nu-i așa?!), ai mei m-au legat cu hamuri de pat și au reușit să afle cum e să ai copilul spînzurat cu capul în jos lîngă pătuț;

- la 1 an aveam o tanti care avea grijă de mine și care a ținut un jurnal cu ce făceam și cît și ce reușea să mă facă să mănînc... înduioșător;

- la 2 ani, am primit ultima palmă de la Papi, pe motiv de stat în picioare pe marginea canapelei, în ciuda tuturor insistențelor de a coborî de acolo, văzînd ce copil încăpățînat a produs, Papi s-a lăsat păgubaș;

- la 2 ani jumate l-am speriat tare pe Papi și pe o parte dintre vecinii din Hipodrom. Mersesem pe Mihai Viteazul eu, Papi și Călin să îi sunăm de la telefonul din cofetărie pe bunicii din București. Ei au intrat, eu am rămas afară să mă zgîiesc la vitrine. După o vreme, văzînd că nu mai apar, m-am gîndit că ar fi cazul să merg acasă, era noapte deja... așa că am traversat Mihai Viteazul, am ajuns acasă pe Oștirii, cînd mi-a deschis mama i-am spus senină că Papi și Călin s-au pierdut, mama a rămas interzisă, între timp au venit și două fetițe, gemene, din vecini să o anunțe pe mama că s-a pierdut copilul - problemă. În fine... tata era disperat! Din experiența asta țin minte farurile mașinilor cînd traversam și fetele gemene la ușă;

- la 3 ani am primit-o pe Laura, o frumoasă păpușă blondă, cu părul lung... nu știu în cît timp am reușit să o decapitez;

- la 4 ani Mami (bunica mea din partea mamei) îmi spunea spaima fiarelor pe motiv că rupeam orice chestie de metal îmi pica pe mînă... tirbușoane, mașinuțele de fier ale lui Călin, pe care de frică, le aruncam apoi și după pat;

- la 4 ani jumate, eram șoim al patriei la grădinița de pe o stradă de lîngă Calea Dumbrăvii, de aici cred că dateaza amintirile mele cu pietrișul ud, e o imagine, un miros, care îmi aduc lacrimi în ochi și acum;

- la 5 ani, ne-am mutat în Vasile Aaron, Călin a mers la școală iar eu am rămas la grădinița de lîngă Energetic unde nu îmi plăcea nici de frică. O dată am fugit de acolo și am mers pînă la Cazarma 90, unde lucra mama. Pe drum, m-am pricopsit și cu o tanti lîngă mine, îngrijorată de copchilul care bîntuia de unul singur pe străzi, a venit cu mine să fie sigură că ajung la mama;

- tot la 5 ani, atunci cînd educatoarea încerca să mă ducă cu forța în brațe în sala de mese, am mușcat-o de mînă... așa s-a terminat cu subiectul grădiniță pentru mine;

- de la 5 la 6 ani, am fost mutată disciplinar la bunici, la București. Aici, aveam niște cărticele cu Neghiniță, Bunicul, Bunica și altele de genul... mă țineam cu ele în mînă de Mami și de Tati să îmi spună ce literă e asta, dar asta ce e? și așa am învățat să citesc pînă să ajung la școală!

- la 6 ani, 4 luni și 5 zile am început școala, nu-mi aduc aminte prima zi de școală, asta este!

Și, pentru astăzi ajunge... că în ritmul ăsta... îmbătrînim în fața ecranului!