Citeodata, mi-e rusine cu mine...

... ca de exemplu astazi! Stateam in masina, parcata pe strada Banatului, o asteptam pe mama sa vina cu Radu de la scoala. La un moment dat, vad apropiindu-se o batrinica, incerca sa imi spuna ceva. Cu o stringere de inima, deschid totusi geamul din partea ei: m-a intrebat daca am drum pe George Cosbuc (pentru cei care nu stiu, o strada perpendiculara pe cea pe care ma aflam), ii spun ca n-am drum, ca imi astept copilul de la scoala. Si parca nu stiam ce sa cred! Desi avea o cirja in mina, plasa, geanta si o sticla mare de 2 l, cu suc. A insistat totusi, ca nu mai poate merge, sa o ajut! Imi dau seama ca suspiciunile mele sint oarecum deplasate, cobor din masina, ma duc la ea - aici am fost chiar blonda - si dau sa ii iau bagajele din mina, sa mergem pe jos. Ramine oarecum contrariata... ea nu mai putea merge deloc, degeaba ii iau eu bagajele... ma ruga sa o duc la caminul de batrini de pe George Cosbuc, resemnata... daca nu se poate, asta e! Mi se aprinde si mie beculetul, o invit in masina, o duc pina acolo! Pe drum, isi cere mii de scuze ca a indraznit, ca m-a deranjat, mie deja imi era rusine ca am ezitat atit, coboara cu greutate in fata caminului si pleaca urindu-mi sanatate multa si mie si tuturor alor mei. Si am ramas cu un nod in git si lacrimile tremurindu-mi in ochi multa vreme, intorcindu-ma pe Banatului sa imi astept copiii...