Problemele copiilor mei...
Stiu, sint o mama ca toate celelalte, adica nu pot scapa de pacatul de a vorbi, "des", despre ispravile odraslelor!
In primul rind, Radu, ieri, de bine ce are bicicleta noua, primita cadou de ziua lui, a aterizat cu ea in fata portii, cum necum si-a ciobit amindoi dintii din fata, sa ma apuce depresia nu alta, ca e dentitia definitiva! (Problemele bicicletei: lantul incurcat si ghidonul strimb!) Noroc ca exista Doru, si... magie!... i-a reparat dintii lui Radu de nu se vede unde erau gaurile!
Problemele lui Arin sint ceva mai complexe... :)) Printre ultimele teme de vacanta se numara si crearea unor propozitii, lucru care lui i se parea foooaaarte greu! Asa ca, i-am spus sa scrie ce vrea din viata lui. Ce a iesit, trebuie sa va impartasesc si voua, cu greselile de ortografie de rigoare, mi le asum eu pentru Arin, ii voi spune miine sa le corecteze. Eu m-am stricat de ris, chiar daca nu ma pot opri sa nu ma intreb cum sa imi detraumatizez copilul...
"Eu am o broscuta. Pe broscuta o cheama bibi. Broscuta ieste foarte mica. Broscuta mia vrea sa scape mereu. Mama mi-a cumparat o lampa. Zilele mele sint proaste pentru ca mereu patesc ceva dureros. De ziua lui Radu am patit lucruri grave. Radu miadat cu creanga in ochi si sa pus cu sacul pe mine. In vacanta am fost la circ. Am fost mereu acuzat pene drept. Mama mia inlocuit cu o vechitura. Mama il crede numai pe Radu. Am primit un zepelin."
Acestea fiind spuse, ma duc sa imi pun cenusa in cap si sa ma gindesc cum sa imi ajut copiii...
:)))))))))))) rad in continuu :))) foarte tare :)))
RăspundețiȘtergereŞi eu am rîs, atît că stau acum şi mă gîndesc serios ce strategie psiho-pedagogică să adopt ca să fie piciul mai liniştit... :)
RăspundețiȘtergereEu nu am intzeles ce i-ai inlocuit cu o vechitura! :))) In rest...ma gandesc la bietul meu copil, oare ce crede despre mine, care vesnic il consider vinovatul in toate incidentele.... noroc ca nu stie inca sa scrie!
RăspundețiȘtergereEra vorba despre pat. Am luat de la o prietenă nişte paturi vechi, din fier. Cînd am ajuns acasă, copiii, curioşi... ce faci cu vechiturile astea? Eu, frustrată că nu apreciază la fel ca mine... glumesc şi le spun că sînt pentru ei! Normal că nu sînt, dar Arin se pare că a luat-o în serios!
RăspundețiȘtergereaha, de un pat era vorba
RăspundețiȘtergerecredeam ca zicea de vreo vechitura asa, de vreo 25-30 de ani, nu prospatura de 8 ani ca el...
Hihi, Miju, fetiţele nu trebuie să i le înlocuiesc eu, se descurcă şi singur! :))
RăspundețiȘtergerevaaaai! copilu tau pateste numa' chestii dureroase.
RăspundețiȘtergereasta e dovada ca uitam binele si tinem minte raul. ca sa ne putem pazi data viitoare :)
:) Foarte frumos. Frumosul simplu si de neinlocuit. Imposibil de trucat.
RăspundețiȘtergere(am ras si eu, mai ales la "pene drept". va fi, cred, o bucurie spumoasa sa reciteasca propozitiile peste vreo 10 ani!)
Ghrayada, sper sa tina minte si momentele frumoase!
RăspundețiȘtergereLi, sa stii ca si eu ma gindesc cum ma vor judeca copiii ca le-am facut publice nazbitiile... :)) dar cred ca se vor si bucura!