Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie
O parte dintre voi ştiu deja de curiozităţile mele ornitologice... în jungla de la mine din grădină îşi găsesc cămin permanent sau scurtă escală, tot soiul de specii: am turturele, piţigoi, vrăbii şi coţofene tot timpul anului şi, ocazional grauri, mierle, ciocănitori iar duminică am văzut prima dată o gaiţă! La zburătoarele cu regim permanent mai era una pe care nu puteam să o identific de ani de zile... cafenie, cu coada portocalie, vizibilă mai ales în zbor ( foto ), mică de talia unui piţigoi dar mai zveltă, cu nişte triluri frumoase iar în perioada împerecherii, masculul făcea nişte demonstraţii complicate, ajungînd să dea din aripi atît de repede încît stătea aproape pe loc, ca un colibri. Inutil să vă spun că nimeni nu ştia cum se numeşte, probabil şi descrierea mea... "păsărică cafenie cu coadă portocalie", nu era foarte inspirată, iar motoarele de căutare dădeau rezultate dintre cele mai fanteziste. Astăzi, a venit pe pervazul geamului meu de la birou, mi-a...
imi aminteste de Marele albastru(aka the big blue sau le grand bleu), la care ma uit de fiecare data cu aceeasi placere.
RăspundețiȘtergerehehe, tu si fascinatia ta pentru cele ce tin de apa! ;)
Cu Jean Reno, nu? O singură dată l-am văzut. Foooaaarte fain! Ştiu că m-a impresionat mult, mai ales finalul, cum rămîne el acolo...
RăspundețiȘtergere