Moştenitorii...

Discuţii în pat, de dimineaţă, cu Arin (piciul a dormit cu mine şi se trezeşte invariabil cu chef de giugiuleală şi poveşti... :)), după ce mi-a povestit visul lui, nu mai ţin minte exact despre ce era vorba, trebuie să îl mai întreb:

"Arin: Mama, Buni cîţi ani are?

Eu: 61

Arin: Şi tu?

Eu: 35

Arin: Înseamnă că Buni moare prima.

Şi tu după. Ce bine că eu sînt cel mai mic... mor ultimul!

Eu: Asta dacă nu mai eşti atît de neastîmpărat... că se întîmplă atîtea accidente!

Arin: Daaa! Nu vreau să mor, eu vreau să stau tot timpul cu tine! Şi după ce mori, o să-ţi aduc flori în fiecare zi la mormînt! Şi o să-l rog pe Unchiul Costel să îmi facă o sculptură cu tine, cum a făcut-o cea cu Unchiul Călin!

Eu: Bine, Arin! Dacă tu vrei!

Arin: Tu vei muri cam cînd voi fi eu la serviciu iar Buni... (stă şi calculează)... cînd voi fi eu în liceu!"

Na, acum că ştiu cît mai am de trăit, ar fi cazul să mă pregătesc sufleteşte... sau să îmi doresc ca Arin să îşi găsească serviciu cît mai tîrziu! Oricum, mă bucură seninătatea cu care discută despre moarte!

Notă: Unchiul Costel = unchiul meu, îi făcuse Unchiului Călin = fratele meu, un basorelief frumos, de bronz, pe mormînt, a rezistat 20 de ani, pînă acum o lună, cînd l-au dezlipit nişte "binevoitori" de pe marmură, probabil pentru a-l topi, nu pot să le urez ce ar merita, pentru că nu-mi stă în fire, sînt tot mai uimită de cît e de mare e răutatea şi lipsa oricărei urme de respect! A se vedea şi ce se întîmplă cu mormintele din cimitirul Bellu!