Nu mă pot abține!...

Și mai copiez un bilețel, de data asta, o notă lăsată nouă, mie și lui Călin, de mama, în zilele Revoluției, cînd ne mînca în fund, mai ales pe el, să ieșim în stradă:

”Copii,

Vă rog să nu ieșiți afară. Nu se face manifestație, se luptă armata.

Nu folosiți apa

Mama”

Săraca mama, își făcea mii de griji din cauza noastră! Cu toate astea, m-a luat în zilele alea la ea la serviciu, probabil să fie sigură că nu plec, unde făcuseră un baraj, din ăla revoluționar, de controlam toate mașinile care treceau, să nu aibă cumva arme sau mai știu eu ce căutam... Eram o puștoaică de 14 ani, cu o brasardă tricoloră pe braț dar unul n-a îndrăznit să nu oprească mașina sau să nu mă lase să caut peste tot, prin portbagaj, ridicam și bancheta din spate, am oprit și tiruri, un turc vroia să mă ia cu el, ce naiba făcea ăla cu TIR-ul prin oraș, habar n-am!

Tot în zilele alea m-am trezit că fac voluntariat la pașapoarte. După ce a trecut nebunia, s-a trezit toată lumea că vrea să iasă din țară și ăia nu mai făceau față, cei care rămăseseră. Așa că, cu alți colegi de liceu, de la Lazăr, cu care ne organizaserăm noi cumva, am mers să dăm o mînă de ajutor, nu mă întrebați cum am ajuns să facem asta că nu mai știu! Eram păziți de soldați înarmați, atunci am făcut și prima cafea din viața mea, eu n-am gustat-o dar pentru ei! Să nu vă spun cîte pașapoarte mi-au trecut prin mînă în zilele alea, de tot felul, unele le făceam noi atunci, foarte mulți romi vroiau să iasă din țară, am imprimat, ștampilat, tăiat și lipit poze, scris, de toate! Ce m-a surprins este că unora le lipeam doar foi în pașaportul plin de vize, eram șocată în cîte țări putuseră unii să circule pe vremea aia! Nu știu cu ce se ocupau privilegiații...

P.S. Ce știu eu ce mai găsesc prin ”cutia cu surprize”...?!