Immortal Beloved

Ieri am revăzut "Immortal Beloved", filmul din 1994, a cărui regie şi scenariu sînt semnate de Bernard Rose. Să vă spun că am plîns din nou? Că este tulburătoare povestea iubirii neîmplinite a lui Beethoven, indiferent dacă adevăr sau ficţiune? Că muzica lui este personajul principal al filmului? Că Gary Oldman a făcut un rol de excepţie? - cel puţin pentru mine, omul ăsta ştie să se transpună extraordinar în rolurile ce cer o putere hipnotică, are privirea inteligentă şi angoasant-disperată şi un magnetism irezistibil (probabil de asta a jucat şi rolul lui Dracula, avea datele pentru asta).

Există un straniu fel în care un film sau o carte biografică mă apropie de personajul ei principal, ca şi cum o scurtă incursiune în intimitatea omului din spatele geniului, mi-ar da un motiv în plus de a-i înţelege şi a-i aprecia opera. Am păţit asta în cazul lui Michelangelo, după ce am citit Agonie şi extaz, în cazul lui Toulouse Lautrec, citind cartea lui Pierre la Mure, Moulin Rouge. Acum, după Immortal Beloved, mă simt mult mai aproape de muzica lui Beethoven. Muzica clasică am descoperit-o undeva la sfîrşitul liceului, o dată cu primele discuri de vinil cumpărate, la început din curiozitate sau din cauza ofertei limitate, apoi din plăcere. Aşa am ascultat prima dată Concertul nr. 5 pentru pian, Imperialul lui Beethoven (în special partea a 2-a, adagio un poco mosso) fiind pînă în ziua de astăzi favoritul meu în materie de concerte pentru pian (plus 2-ul lui Rachmaninov).

Astăzi, la recomandarea Ioanei, am mai descoperit o compoziţie superbă semnată de acelaşi compozitor, Uvertura operei Egmont. Pentru cînd aveţi dispoziţie lirică, Beethoven trebuie savurat pe îndelete: