Biciclind...

Azi am mers din nou pînă la Cisnădioara cu bicicletele. Veniseră Mihaela și prietena ei, kinetoterapeut (de la ele am exerciții pentru mînuța lui Arin), să scape de hărmălaia Bucureștiului și au ales să se odihnească puțin la o pensiune de lîngă Cisnădioara. Așa că am profitat de prezența lor și de faptul că vroiam să le văd, pentru încă puțină mișcare, la care am convins-o și pe Anca să participe. M-a omorît din nou panta aia din Tilișca, urcarea dinspre Dimitrie Cantemir, e groaznică. De urcușul pînă și de la Cisnădioara nu mai vorbesc, a cam scos untul din mine...

Ca să ajung înspre Calea Dumbrăvii fără a mă sinucide pe parcurs am ales varianta peste cîmp, de la mine e mai convenabil așa, fără să o iau pe Alba Iulia și variantă. Lucrul ăsta are pînă la urmă și inconvenientele lui, pentru că în dreptul unui centru de colectare materiale reciclabile de lîngă calea ferată am dat peste cîini. Am aplicat ce m-a învățat ex, m-am dat jos de pe bicicletă, am pus-o între mine și hămăitorii respectivi și am mers ușor pînă am scăpat de ei. Mă disperă patrupedele lăsate libere. Pe drum ne-am mai întîlnit cu cîini și în dreptul fabricii dezafectate, Sitex.

Aici stăteam oarecum mai liniștită știind că sînt cu Anca și cu spray-ul ei anti-cîini... :)) Ca sfat: orele amiezii NU sînt potrivite pentru pedalat, și cu cască neagră pe cap. Am folosit loțiune de protecție deci nu m-am ars, dar am ieșit oarecum amețită (mai mult decît normalul meu) din experiența cu bîntuitul pe porțiunile neumbrite.