Azi trebuie să îi mulțumesc
Ana-Mariei pentru că m-a implicat în proiectul ei și al prietenilor ei (Larisa, Gabi, Ana, o rog să îmi spună și numele celorlalți) de ”iepuraș” de Paști, pentru bătrînii de la Biserica Azil. Am contribuit și financiar împreună cu cîțiva colegi (Ioana, Corina, Ileana, Mihai), dar cea mai mare bucurie, tristă ce-i drept, dacă pot spune asta, a fost faptul că m-am dus să împart din pungile pregătite, bătrînilor de acolo.
Eu mai fusesem, de două ori am făcut pomană acolo pentru fratele și pentru tatăl meu, dar nu am stat atunci să mă uit în ochii lor, să îi țin de mînă... Nu vă puteți închipui ce era în ochii bunicuțelor, unele dintre ele imobilizate la pat, două dintre cele lîngă care m-am oprit nu mai puteau vorbi, s-au bucurat atît de mult că venea cineva să le vadă, și plîngeau așa fără sunete, le-am ținut de mînă și le-am mîngîiat părul, unei alte bătrînele, care era paralizată pe o parte, i-am dat un iaurt cu lingurița, mi-a povestit de fetele ei, una din Sibiu, alta în Sibiel...
Cu ajutorul prietenilor s-au strîns aproape 20 de milioane, fetele au folosit acum doar jumătate din bani, au zis că vom repeta acțiunea, folosind banii rămași. Cred că este cel mai bine așa, pentru că cei de acolo s-au bucurat mult mai mult de prezența noastră acum, înainte de Paști, decît de faptul că le-am dus de mîncare.
Azi trebuie să îi mulțumesc Ana-Mariei pentru că m-a implicat în proiectul ei și al prietenilor ei (Larisa, Gabi, Ana, o rog să îmi spună și numele celorlalți) de ”iepuraș” de Paști, pentru bătrînii de la Biserica Azil. Am contribuit și financiar împreună cu cîțiva colegi (Ioana, Corina, Ileana, Mihai), dar cea mai mare bucurie, tristă ce-i drept, dacă pot spune asta, a fost faptul că m-am dus să împart din pungile pregătite, bătrînilor de acolo. 
Eu mai fusesem, de două ori am făcut pomană acolo pentru fratele și pentru tatăl meu, dar nu am stat atunci să mă uit în ochii lor, să îi țin de mînă... Nu vă puteți închipui ce era în ochii bunicuțelor, unele dintre ele imobilizate la pat, două dintre cele lîngă care m-am oprit nu mai puteau vorbi, s-au bucurat atît de mult că venea cineva să le vadă, și plîngeau așa fără sunete, le-am ținut de mînă și le-am mîngîiat părul, unei alte bătrînele, care era paralizată pe o parte, i-am dat un iaurt cu lingurița, mi-a povestit de fetele ei, una din Sibiu, alta în Sibiel...
Cu ajutorul prietenilor s-au strîns aproape 20 de milioane, fetele au folosit acum doar jumătate din bani, au zis că vom repeta acțiunea, folosind banii rămași. Cred că este cel mai bine așa, pentru că cei de acolo s-au bucurat mult mai mult de prezența noastră acum, înainte de Paști, decît de faptul că le-am dus de mîncare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu