Gîndind la trecut
Entry for November 12, 2008
Cred că una dintre uimirile mele de adult a fost cît de mici erau toate... și casa bunicilor, și curtea, și butoiul cu robinet unde ne spălam... asta era varianta alimentării cu apă... Tati căra apa cu găleata din fîntîna din curte sau de la cișmeaua din stradă... o turna în butoiul mare de metal... și, uite așa aveam „apă curentă”. O altă găselniță erau băile… două ligheane mari pentru mine și Fofo, o cadiță ceva mai mare de zinc pentru Călin. Doamne, cît îl invidiam pentru cădița aia de zinc… nu prea aveam ce face… el era preferatul bunicilor, primul nepot sau poate doar pentru că era baiat, nu știu… Atunci cînd mergeam la bloc, în Berceni, la unchiu’ și la tanti Mioara (părinții lui Fofo), era sărbătoare… baie în cadă, eu împreună cu vară-mea, că apa caldă era cu porția pe atunci… ieșeam în Orășelul Copiilor, ce mai?!... distracție în toată regula! Plus că aveau și televizor și prindeau bulgarii…!
Acum îmi aduc aminte una dintre frustrările principale ale copilariei mele la bunici: nu ne-au lasat niciodată să mergem la cules de piersici (așa cum o făceau alți copii de pe stradă)… am fi ciștigat și niște bani… și am fi primit și piersici, mi-era o ciudă cînd îi vedeam pe ceilalți venind cu piersicile acasă!
Cred că una dintre uimirile mele de adult a fost cît de mici erau toate... și casa bunicilor, și curtea, și butoiul cu robinet unde ne spălam... asta era varianta alimentării cu apă... Tati căra apa cu găleata din fîntîna din curte sau de la cișmeaua din stradă... o turna în butoiul mare de metal... și, uite așa aveam „apă curentă”. O altă găselniță erau băile… două ligheane mari pentru mine și Fofo, o cadiță ceva mai mare de zinc pentru Călin. Doamne, cît îl invidiam pentru cădița aia de zinc… nu prea aveam ce face… el era preferatul bunicilor, primul nepot sau poate doar pentru că era baiat, nu știu… Atunci cînd mergeam la bloc, în Berceni, la unchiu’ și la tanti Mioara (părinții lui Fofo), era sărbătoare… baie în cadă, eu împreună cu vară-mea, că apa caldă era cu porția pe atunci… ieșeam în Orășelul Copiilor, ce mai?!... distracție în toată regula! Plus că aveau și televizor și prindeau bulgarii…!
Acum îmi aduc aminte una dintre frustrările principale ale copilariei mele la bunici: nu ne-au lasat niciodată să mergem la cules de piersici (așa cum o făceau alți copii de pe stradă)… am fi ciștigat și niște bani… și am fi primit și piersici, mi-era o ciudă cînd îi vedeam pe ceilalți venind cu piersicile acasă!
Comentarii
Trimiteți un comentariu