Exercițiu de memorie
Entry for January 05, 2009Ce n-am uitat încă:
- pietrișul ud
- mirosul frunzelor arse, toamna
- primul sărut și castanul dintre noi
- cum am coborît de la etajul școlii pe burlane, cînd au uitat de noi și ne-au închis acolo
- farurile mașinilor de pe Mihai Viteazul atunci cînd am traversat noaptea, la 3 ani, stăteam pe Oștirii atunci și venisem cu Tata (încă nu îl chema Papi) și Călin să sunăm bunicii la București. Cînd am văzut că ei nu mai ies din cofetăria cu telefonul... am plecat frumușel acasă, singurică, unde i-am spus Mamei, interzisă cînd m-a văzut... că Tata și Călin s-au pierdut... Normal, eu ajunsesem acasă... mare panică oricum...
- cum am mușcat-o de braț pe o educatoare de la grădinița școlii 17, ne mutasem în Vasile Aaron și acolo nu îmi plăcea deloc... Călin era deja la școală, și eu nu vroiam să stau, și m-a luat în brațe să mă ducă și am mușcat-o, rezultatul fiind că între 5 și 6 ani am fost expediată disciplinar la bunici, n-a fost rău... acolo am învățat să citesc... din cărticelele cu Neghiniță și Bunicul și Bunica... îi urmăream pe Mami și pe Tati (părinții mamei mele) pînă îmi spuneau ce literă era aia sau aia
Ce nu voi uita niciodată:
- ultimele bătăi ale inimii lui Papi în palma mea
- programul scris de Călin pentru a număra cu exactitate zilele pe care le trăise, inclusiv cu ani bisecți și altele
- vremea cînd eram Mitache pentru el iar pentru Papi, Drăguțule Mititel...
- cînd deschideam ușa biroului lui Papi și i se lumina fața că mă vede...
- pietrișul ud
- mirosul frunzelor arse, toamna
- primul sărut și castanul dintre noi
- cum am coborît de la etajul școlii pe burlane, cînd au uitat de noi și ne-au închis acolo
- farurile mașinilor de pe Mihai Viteazul atunci cînd am traversat noaptea, la 3 ani, stăteam pe Oștirii atunci și venisem cu Tata (încă nu îl chema Papi) și Călin să sunăm bunicii la București. Cînd am văzut că ei nu mai ies din cofetăria cu telefonul... am plecat frumușel acasă, singurică, unde i-am spus Mamei, interzisă cînd m-a văzut... că Tata și Călin s-au pierdut... Normal, eu ajunsesem acasă... mare panică oricum...
- cum am mușcat-o de braț pe o educatoare de la grădinița școlii 17, ne mutasem în Vasile Aaron și acolo nu îmi plăcea deloc... Călin era deja la școală, și eu nu vroiam să stau, și m-a luat în brațe să mă ducă și am mușcat-o, rezultatul fiind că între 5 și 6 ani am fost expediată disciplinar la bunici, n-a fost rău... acolo am învățat să citesc... din cărticelele cu Neghiniță și Bunicul și Bunica... îi urmăream pe Mami și pe Tati (părinții mamei mele) pînă îmi spuneau ce literă era aia sau aia
Ce nu voi uita niciodată:
- ultimele bătăi ale inimii lui Papi în palma mea
- programul scris de Călin pentru a număra cu exactitate zilele pe care le trăise, inclusiv cu ani bisecți și altele
- vremea cînd eram Mitache pentru el iar pentru Papi, Drăguțule Mititel...
- cînd deschideam ușa biroului lui Papi și i se lumina fața că mă vede...
Comentarii
Trimiteți un comentariu