Postări

Se afișează postări din septembrie, 2017

Ziua fără mașini

Imagine
Atunci cînd am aflat despre concursul organizat de Primăria Sibiu ca parte a evenimentelor din Ziua fără mașini, am zis că, singură sau măcar cu unul dintre copii tot va trebui să particip. Nu de alta dar implica biciclit și poze, amîndouă lucrurile extrem de tentante. Am avut ceva emoții că nu vom reuși, pe de o parte din cauza ploii, pe de altă parte pentru că a mea dragă Cora (bicicleta) e oarecum pe jantă la roata din spate.  Pînă la urmă am ales să mergem pe traseu cu biciclete închiriate (gratuit astăzi) de la iVelo. Prima dată cînd închiriem, am rămas plăcut surprinsă de procedură, de tînărul care ne-a servit și pînă la urmă și de biciclete, te poți descurca cu ele ca turist pentru mici plimbări în oraș. Am fost super operativi, din cauza vremii și a faptului că Radu este din nou voluntar la un eveniment (crosul nocturn de mîine din Muzeul Satului) și trebuia să meargă la un instructaj în seara asta, ne-am încadrat într-o jumătate de oră. Ar fi trebuit să ne fotografie...

Pe ăștia i-aș strînge de gît!

De obicei nu sînt așa brutală, nici măcar în exprimare, dar azi exact asta i-aș fi făcut celui sau celor care s-au înfipt în soneria mea de parcă de asta ar fi depins existența lor viitoare. Maia e bolnăvioară, ne "bucurăm" de efectele mersului în colectivitate. Am luat-o ieri cu febră de la creșă, legumă. Nu dormise aproape deloc cu o noapte înainte, cu plînsete, agitație, strigăte de Mami vine!, a făcut asta și săptămîna trecută, am pus-o pe seama impactului emoțional al schimbării din viața noastră. De fapt erau semnele că ceva o afecta fizic. Nici azi-noapte n-a dormit nemaipomenit, acum ațipise în țarc.  Și vine ăsta și sună ca disperatul! Eu, în bucătărie, încercam să gestionez vasele murdare. Ies în curte și întreb cine e? Ăsta cu voce mieroasă... Haideți! Mai întreb o dată, el la fel! Haideți să ce? Uite aici să reparăm țiglele astea! Îi zic că nu am nevoie, ăsta insistă că Haideți că sînt aici cu scara! Îi arunc un Puteți să fiți și cu excavatorul că nu mă intere...

Cum să te pierzi eficient - lecții teoretice

Imagine
Foto: A. Nu nădăjduiesc să fie printre voi multe persoane cu un nivel de aiureală comparabil cu al meu. Deși m-am obișnuit cu această calitate, cîteodată reușesc să mă surprind. Cum a fost duminică, acum două săptămîni, atunci cînd am fost prima dată la bazinul din cadrul centrului Aria. Motivată fiind de reducerea de tarif din luna septembrie, adică 25 lei/ședința de trei ore. Preț mai mare cu 5 lei decît cel de la Olimpia dar rezonabil. Și mai rezonabil pentru cei care caută acolo și saună sau hidroterapie și beneficiază la banii ăștia și de partea de spa. Revenind la lecțiile practice, voi încerca să rezum. Ajuns la recepție, achitat, primit brățară, întrebat unde sînt vestiarele, răspuns: înainte și în stînga. Ok, în stînga scria într-adevăr vestiare, ajungem acolo eu și încă un semi-debusolat ca și mine. Nici unul cu numerele noastre de pe brățară. Găsim o tanti femeie de serviciu, ne îndrumă la parter, să încercăm acolo, că mai sînt și alte vestiare, nici ea nu era sigură...