My life

V-am povestit în mai multe rînduri despre colecția mea de mini-elefanți, cumpărați/primiți de pe unde ajung eu, mama, prietenii. Ieri, am primit un nou elefant, frumos-frumos, de la Sabina, mă simt recunoscătoare atunci cînd prietenii prietenilor devin prietenii mei și se gîndesc atunci cînd pleacă undeva la mine! Arătîndu-i, tot ieri, etajera cu elefanți și încercînd să i-i prezint, am constatat că nici nu mai știu fiecare de unde este, mai ales în cazul celor (mulți) cumpărați de mama mea de prin țările vizitate. Îmi propun, din nou, să le fac un inventar... cu fotografii și locul de baștină, nu de alta dar memoria mea oricum e pe ducă, în cîțiva ani nu voi mai ști nici atît! Și, pentru că am fost motivată de primirea micului elefant să văd cum și dacă trăiește în Thailanda, vă spun și vouă cîteva lucruri aflate de la tovarășul gugăl: elefantul este animalul național al Thailandei, specia existentă aici este, firește, cea asiatică (sub-specia indiană). Din păcate, ca peste t...

Nu am nici o îndoială că m-a făcut tata țărancă. Ieri am sărbătorit Ziua Pămîntului (exagerez, am aflat doar pe seară despre ea) cum altfel decît cu mîinile în țărînă. De obicei, cînd scap pe arătură, mă mai extrag de acolo doar atunci cînd îmi cedează brațele, spatele, și brațele și spatele, se trezește sau nu are cine să stea cu copilul cel mic, chestii de genul.  Cum vremea nu m-a lăsat cîteva zile să mă mai joc cu pămîntul, am profitat să mai dezburuienez în scurta perioadă mai bună de ieri. Prilej cu care am constatat ce minuni de vitejie am realizat, pregătite de astă-toamnă tîrzie, iarnă. Știți cum se mușuroiesc trandafirii ca să nu înghețe. Ei bine, ideea mușuroirii este că ai nevoie de pămînt afînat pentru asta. Și aici, calea mai ușoară a fost să merg în seră, să umplu găleata cu pămînt de acolo și s-o torn la rădăcina trandafirilor. Pămînt pe care l-am tras la o parte de pe tulpini cînd a dat căldura, și l-am împrăștiat în jur. Ce am reușit să înființez așa? O mi...

Vă mai aduceți aminte de Popa Tanda? Știu că pe mine m-a impresionat în copilărie spiritul întreprinzător al personajului principal. Chiar dacă nu am ținut minte restul acțiunii nuvelei, întotdeauna îmi voi aminti de cum și-a reparat el casa și gospodăria cu cele oferite de natura din jur (răchită, trestie, pari, spini și altele). Îmi place și în Muzeul Satului cînd văd gardurile împletite din nuiele sau din crengi mai groase. Anul trecut am îngrădit lalelele. Împrejmuirea era anti-Tasha, le călca fără nici o problemă plus că începuse să le "pască" florile. Am folosit crengi tăiate din pomii din curte și liane de glicină. Anul ăsta m-am văzut nevoită să recidivez. De data aceasta va fi nevoie de mai multe împrejmuiri, anti-Maia, nici ea nu face diferența între florile mele și iarba bună de călcat. Deși mai am de lucru, sînt încîntată de cum arată și de faptul că am găsit o utilizare bună resturilor vegetale. Lianele de glicină le foloseam oricum și pentru proiect...

... Pot și Vreau! Ăsta a fost unul dintre multele lucruri învățate de la tatăl meu. Chiar dacă Arin m-a învățat și el astăzi să nu cred în aniversări (indiferent dacă bune sau rele), azi sînt 18 ani de cînd nu îl mai am lîngă mine fizic. Altfel, sînt convinsă că nu a plecat nicăieri, e tot aici cu și pentru noi. Am început cu o paranteză, de fapt voiam să las un semn aici despre puterea gîndului și a unui scop. Cîteodată uit de ea, mi-a adus-o aminte un necunoscut. Parțial necunoscut, vineri am împărțit a doua oară același culoar la bazin. Cînd nu am culoar liber doar pentru mine, prefer să aleg unul în care persoana existentă să înoate la fel sau mai bine ca mine. Nenea înoată mai bine ca mine, e mai ușor așa, sigur nu am parte de ciocniri! Cum am reluat de puțină vreme înotul, nu eram foarte sigură de cît mă mai țin plămînii pentru apneea dinamică. Am reîncercat-o doar cu labele de înot, stilul delfin dar cu mîinile pe lîngă corp. Asta a fost mereu nesiguranța mea, că dacă îm...

Știți cum se întîmplă că "lucrurile bune nu scapă nepedepsite"? Vineri sortam în pod haine și lucruri de dus sîmbătă la Copacul cu haine  și la copiii prietenei unei prietene. Inutil de precizat că în pod există lucruri de la foștii proprietari, de la ai mei, de-ale mele, de care n-am avut sau nu mai am habar. Am deschis o grămadă de cutii și, surpriză, într-una din ele, alături de vreo patru sau cinci perechi de pantofi cu toc de-ai maică-mii, unii nepurtați, majoritatea Guban (pentru a se înțelege perioada istorică), dau de gentuța asta, nou-nouță și fucsia. Și am înțeles că, pentru că dăruiesc altora, am primit ceva. Dacă vă uitați la eticheta cu prețul, înțelegeți că e oarecum vintage, oare cînd costa o poșetă (chiar și din piele veritabilă ca asta) 24 și ceva de mii? Îmi place că e numai bună de atîrnat la gît gen geantă de poștaș. Chiar aveam nevoie de așa ceva, să o mai schimb pe cea turcoaz, achiziționată acum cîțiva ani de pe Vivre. Cred că și Maiei îi place,...