România pumnului în gură
Sînt tristă, nervoasă și aș strînge bucuros de gît niște copii ai națiunii înlocuitoare! De fapt, i-aș strînge de gît pe părinții lor și pe părinții părinților lor și tot așa! Da, știu, ar trebui mai multă toleranță, și ei sînt oameni și lucruri de genul. De obicei sînt și tolerantă și găsesc explicații pentru gesturile și vorbele reprobabile ale celor din jur. Dar acum, nu vreau! Nu cînd e vorba despre copilul meu!
Arin a fost bătut ieri de doi tineri viitori infractori, că mi-e greu să le spun copii. S-au urcat în autobuz la o stație după el, cînd mergea la școală și au început să se ia de el și de alți cunoscuți că ar sta pe locurile lor, în spate. Că doar le-o fi cumpărat părinții abonamente cu loc, nu?! Arin cred că le-a dat replica, a coborît din autobuz după două stații, luînd un altul să meargă la școală. Cînd s-a întors, erau din nou, au coborît la stația lui și l-au bătut. Putea fi mai rău, au intervenit o doamnă de pe stradă și un tînăr, e rău oricum, i-au dat mai mulți pumni în față și în cap, are un cucui în spatele urechii stîngi, niște semne pe gît și și-a rănit falca în interior, i s-a tăiat în dinți cînd l-au lovit.
Inițial am vrut să sun la Poliție, Bogdan a spus că nu are nici un sens, nu știm cine sînt, unde stau, iar de eficiența Poliției după ce ne-au intrat hoții în curte, ne-am cam lămurit, sînt patru luni de atunci, cel care a venit inițial să constate, a predat cazul unui alt polițist, cînd l-a căutat Bogdan la secție nu era, prin telefon a zis că nu dau relații... toată lumea fericită, nu?!
Și acum îmi vine să plîng de ciudă și de nervi și de faptul că am ajuns să îi spun copilului meu să tacă, să nu-și apere drepturile, să plece capul și să coboare din autobuz sau să își schimbe locul, să tacă și să înghită așa cum tăcem și înghițim cu toții zi de zi, în România asta frumoasă unde celor din jur li se pare normal să voteze infractori, unde e tot mai greu de respirat de atîta jeg și prostie din jur!
oooofff...
RăspundețiȘtergere