My life

După reușita concertului similar de anul trecut, e clar că lumea a venit ”la sigur” în Piața Mare ieri seară, așteptînd un concert care să impresioneze și așa a și fost! Îmi pare rău că nu l-am văzut integral, Radu Nechifor a reușit din nou să aducă alături de el pe scenă profesioniști ai unor genuri muzicale diferite și să îi unească cu ajutorul naiului. Spuneam că nu am văzut tot dar pot spune ce mi-a plăcut cel mai mult din ce am văzut. Nu mă așteptam la piesa aleasă de Ozana Barabancea așa că mi-au dat pur și simplu lacrimile la un moment dat datorită forței interpretării și minunăției de melodii alese. Pentru cei care nu o știu în varianta originală, o găsiți mai jos, rămîne interpretarea mea favorită a piesei. Căutînd-o pentru a o putea distribui aici am avut surpriza să văd că există și varianta Adrian Minune. Surprinzătoare căile... Revenind la concert, mi-a plăcut mult și armonizarea cu grupul Acapella, i-am prins în două momente diferite, cel de-al doilea m-a bucura...

Dacă ați fost în centrul Sibiului în ultimele zile ați remarcat chioșcurile amenajate acolo pentru cea de-a doua ediție a Festivalului de Bun Gust . Am stat la mesele de acolo joia trecută, în ziua deschiderii. Atunci am și mîncat ceva, nu foarte inspirată în alegerea mea, de la standul cu bucătărie indiană: orez indian cu curry, foarte uscat și destul de fad și samosa, un fel de foetaj cu umplutură din piept de pui (cred că era dat pe răzătoarea mică, era puțin al naibii puiul) și ăsta uscat. Ce am apreciat din experiența asta au fost poveștile de la masă, în familie și muzica grecească ce mi-a acompaniat ieșirea din piață, combinația ei cu mersul meu pe bicicletă și cu un apus de genul celui  surprins aici de Cornel Moșneag. Sîmbătă am trecut din nou prin Piața Mare iar iubilubi era tentat de ceva de la bucătăria mexicană. Ne-a trecut rapid cheful de orice încercări culinare atunci cînd l-am văzut pe un nene de la standul respectiv, cu mîinile pînă la cot băgate într-o găle...

Știu că este doar un gîndac dar mie mi se pare în continuare foarte frumos. Am dat peste el sîmbătă, în pămînt, în timp ce smulgeam niște buruieni de lîngă terasă, de data asta a fost mai cooperant cu aparatul foto, fie pentru că pămîntul din jur îi dădea un fel de siguranță, fie pentru că se gîndea că nu îl văd, că ar fi ”perfect camuflat”. Indiferent de motivul pentru care a stat locului, eu m-am bucurat să îi surprind culorile și detaliile atît de elaborate ale carapacei. Azi l-am zărit din nou, a dispărut grăbit sub frunze, părea că duce ceva, nu l-am mai găsit să văd ce anume. Miju îmi sugera că ar putea fi o variantă a gărgăriței de vie dar parcă totuși nu e asta.

Cred că oricărei mame i se poate întîmpla să vadă ceva minunat în desenele odraslei dar cred că aici nu este vorba doar despre mîndria maternă, Arin are talent în creionarea animalelor ce îi populează lumea. Desenul pe care îl vedeți are și o fază actuală, în care apare și o cobră galbenă, nu știu unde l-a pus, l-aș fi fotografiat să vi-l arăt. În imagini aveți doar faza 1 și faza 2. Complet din mintea lui, n-a copiat de pe nicăieri! I-aș putea căuta o jumătate de normă ca ilustrator de cărți pentru copii!

Ce este animăluţul de mai sus nu e aşa de greu de ghicit, e un nou locuitor al grădinii iar nenea google zice că îi spune (în afară de şopîrlă/guşter sau cum mai ştiţi şi voi) Lacerta agilis. Dar animalul de mai jos ce o fi? Văd şi eu că e gîndac, şi încă unul foarte grăbit şi fără veleităţi de model dar, ce fel de?  Aşa un model frumos şi elaborat şi auriu-verzui-arămiu şi să nu stea el nicicum să facă frumos la poze...