Sandra Izbașa - aurul olimpic la sărituri!!!
Sînt incredibil de mîndră și emoționată și tot ce vreți pentru medalia de aur obținută de Sandra Izbașa (sursa foto) în finala la sărituri de la Jocurile Olimpice de la Londra. Poate a ajutat-o să se motiveze și faptul că a evoluat ultima în concurs. O seară dramatică, cu multe căzături, mi-a părut tare rău de a doua sportivă ce a participat din partea Canadei, a căzut rău la prima săritură iar apoi, deși începuse alergarea pentru cea de-a doua nu a mai putut și a abandonat înaintea trambulinei. Și favorita probei, americanca Marooney, a aterizat în fund cea de-a doua săritură. Mi-era și frică să nu se sperie și Sandra Izbașa, probabil ceva emoții au existat pentru că a renunțat să mai facă o săritură cu dificultate mai mare, prevăzută inițial și a optat pentru siguranță.
Am plîns cînd i s-au anunțat notele, am plîns cînd am auzit imnul României și am văzut steagul nostru înălțîndu-se mai sus decît cel al două mari puteri, Statele Unite și Rusia. Cred că gimnastica este sportul meu preferat cînd este vorba despre campionate europene, mondiale sau olimpice, singurul la care stau cu sufletul la gură! Bravo, Sandra Izbașa, bravo echipei României și antrenorilor săi!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu