Rufele din familie

Nu se spală în public! Pe bune că știu chestia asta dar simt nevoia să o ignor astăzi și să mă oarecum plîng. Pe motiv de spălat. Nu rufe, vase de data asta! Am mai scăpat eu cîte ceva pe aici despre saga continuă a cît sînt eu de paralelă cu mama mea. Care, recunosc oricînd, mă ajută foarte mult dar na, incompatibilitate totală.
Buuun, se făcea că săptămîna trecută i-am spus pentru a nu știu cîta oară să nu îmi mai spele vasele. Din simplul motiv că nu îmi place cum le spală (rămîn mici resturi de mîncare pe ele) și trebuie să le mai spăl o dată. Cunoscîndu-mi piticii cu economisitul apei, energiei, etc. puteți înțelege că are un sens și revolta mea. Acum mi se pare și mai aiurea pentru că am centrala în continuare stricată așa că toată chestia se petrece cu apă rece, în concluzie, ne congelăm mîinile și ea și eu. Inutil! Enfin, mi-a reproșat că eu nu le spăl NICIODATĂ! Moment în care chiar mi-a sărit țandăra întrucît exagerările nu-mi plac deloc.
Revenind la ziua de astăzi, n-am putut evita să își petreacă jumătate din zi la mine, pe motiv că trebuie să facă bulion din roșii cumpărate de la o vecină. În urma acestei vizite, m-am trezit cu o căruță de farfurii, tacîmuri și multe oale murdare. Cel mai mult mă doare faza cu oalele, că sînt greu de spălat plus că mă seacă lipsa totală de simț practic. De ce am atîtea oale? Pentru că a venit cu doi litri de lapte congelat... pe care n-a avut răbdarea să îl fiarbă o dată ci a fiert într-o oală cantitatea decongelată cînd a venit, apoi a mai fiert într-o oală și restul, a doua oală punînd-o să se răcească într-o a treia oală cu apă. Cred că ar fi găsit perfect normal să mai pună la fiert încă într-o ulcică. DE CE?
Pe același principiu, atunci cînd făcea supă sau găsea supa făcută de mine, nu putea să pună la loc în frigider oala din care luase ci o punea într-o oală mai mică și apoi într-una și mai mică și tot așa, aveam vreo 3-4 murdare în loc de una. Și la mine e loc, o fi el mic, dar nu țin o căruță de lucruri în el. Încă o chestie pe care n-o înțeleg este adunatul de farfurii cu puțină făină în ele în pivniță (la mine, firește). Pentru că atunci cînd pregătește snițelele, inevitabil rămîne puțină făină, pe care n-o aruncă, n-o pune la loc în pungă (cum fac eu, bateți-mă dacă nu e sănătos), ci o pune cu tot cu farfurie în pivniță. Loc din care le mai culeg eu din cînd în cînd să le spăl!
Gata, m-am plîns destul! Iau o pauză!

Comentarii

  1. OK - nu se spala in public, insa afara se usuca cel mai frumos. Trebuia sa zici articolului "Vasele din familie"
    Eu am aceeasi problema cu mama in privinta calcatului rufelor. Mi le 'rapeste' de pe sfoara si mi le calca. Ei bine, nu ramane mancare pe ele :) dar nu vreau sa mi le calce. Punct.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu rufele cred că am reușit să o potolesc. Le punea la spălat din proprie inițiativă, extrem de fantezist și la tot soiul de temperaturi. Așa a ajuns maieuțul meu cu paiete Motivi să fie spălat în mașină la 40 de grade, a intrat la apă, noroc că i-au mai rămas paietele pe el, îl mai pot purta doar cu un alt maieu pe dedesubt (as in this: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=312036884207&set=t.821754207&type=3&theater).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!