Cum o să mă prăjesc la foc mic

Știți vorba aia cu: "drumul spre Iad este placat cu bune intenții"? Ei bine, la mine se referă! Astăzi, după ploaia caldă, de fapt încă mai picura dar era foarte plăcut afară, m-a apucat elanul muncitoresc și anume tăiatul tufișurilor. Nu de alta, dar o luaseră în toate direcțiile, umbrind prea mult trandafirii sau acoperind complet poteca din dale de metal. Înarmată cu foarfeca de grădină am redus volumul lămîiței, am tăiat și puțin din gutuiul japonez după care m-am dedicat forsythiei. Cînd tăiam eu mai cu spor, bucurîndu-mă de cîtă lumină se face... șoc și groază... dau peste ăștia micii! Adică cei din imaginea de alături. Zgribuliți în cuibul lor mic, între frunze, slavă Domnului, nu tăiasem și creanga aia! V-am povestit aici cum am descoperit în grădină noi musafiri, pițigoii suri. Bănuiesc că cei patru sînt viitorul națiunii de la mine din grădină. Ca să vedeți că îmi merit drumul respectiv, ce credeți că am făcut, în loc să plec cît mai repede de acolo? Am plecat să îl iau pe Pixie, să imortalizez minunea, că așa ceva nu mai văzusem decît în documentare (ușurel scîrboșei dar na, și ei mici!)! Acum, spuneți și voi, ce naiba mă fac??? Sper ca părinții lor să ignore amestecul meu în viața lor liniștită între frunze și să continue să le aducă de mîncare, nu i-am atins dar am tras la o parte crenguțele din apropiere, să aibă loc obiectivul foto. La fel cum sper ca acum, că li s-a rărit frunzișul, să nu fie mai expuși prădătorilor din jur, vă aduceți aminte că am și țărci, am și niște ciori prin jur. Mîine îi verific, să văd dacă sînt bine. Ooofff!!!