Rezoluţii de Anul Nou

Daaa, ştiiiu în ce dată, anotimp sîntem! Dar pot să adopt şi acum o rezoluţie, nu? Mai ales că termenul de finalizare pare ceva de genul "la anul şi La Mulţi Ani"!
Pe scurt: azi am trecut pe la Monika, să îi las nişte lucruşoare pe care i le-am promis demult şi nu ne-am nimerit (din vina mea) pînă acum. Ştiind că stă aproape de bazin am zis că le iau la mine şi, dacă e acasă şi se întîmplă să nu deranjez, i le las. Ca să vedeţi că nimic nu e întîmplător, cît timp făceam eu plici-plici, m-a sunat şi ea, am găsit apelul nepreluat şi ne-am potrivit!
Phiii... şi cînd am intrat eu în curtea Monikăi am zis că: Oau! Aşa nu va arăta grădina mea nici în 20 de ani!!! Deşi mai fusesem la ea, parcă azi, cu vegetaţia crudă, stropită de ploaie, florile amestecate de irişi, căldăruşe, petunii, etc. cu soarele care era atunci, era de revistă!
Dacă stau să mă gîndesc, am şi eu flori dintr-astea... dar sînt atît de pierdute în junglă... La bujori ce conduc detaşat, că aleea mea lungă mărginită de bujorii mari, albi şi de unul roz, va fi spectaculoasă în cîteva zile! Asta dacă au supravieţuit nelegaţi furtunii de acum două ore! (n-am apucat să leg decît o tufă, are doi araci şi e legată cu un cablu vechi de telefon :)) Mă bucur că mă pot uita măcar la prima floare deschisă, am făcut ieri un buchet de pus în casă, cu ceva căldăruşe şi margarete.
Ca să nu uit, că pe scurtul meu s-a făcut tare lung! Rezoluţie: nu în 20 de ani, în 5 ani, îmi doresc să arate şi grădina mea la fel de îngrijită! Ok? Porniţi cronometrele!

Comentarii

  1. D'aia imi place de tine. Esti o optimista incurabila :))) Eu as paria, iertata-mi fie rautatea, ca, in urmatorii 5 ani, gradina ta va deveni loc de pelerinaj pentru iubitorii de melci, arici si broaste de padure. Va aparea la Discovery ca ultimul petec de padure luxuriant/ amazoniana din centrul Europei. Copiii mei vor fi plecati cu zilele prin curte si, desi flamanzi (in sensul de infometati) si murdari, plin de povesti cu balauri si alte lighioane intalnite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lilişor, mă mai puteţi trage de urechi pe parcurs! :)
    Dl. Voicu, "decît Oltul"!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. uuu.... sunt de la trupa g*** who - scrie si p-afis ca tre' sa intru acu'!
    Cristina, e gradina in care vegetez eu. Ca arata asa datorita exclusiv parintilor mei. (tata stropeste cu furtunul intr-o mana si cu umbrela in cealalta) plus ca sunt tineri pesnionari. au toate autuurile. eu de atata vreme tot vreau sa intru in pensie. si peste vreo 10 ani sa incep serviciul pana dau ortu :) ar fi asa o afacere buna...

    RăspundețiȘtergere
  4. Monika, mi-ai zis că se ocupă ai tăi dar eu la tine am venit în vizită şi rămîne "grădina ta"... şi rezoluţia mea! :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum zici tu, si-apoi pictam... :) Auzi, mie chestia cu rezolutii de anul nou nu mi se mai pare prea iesita din comun. De la un site de handmade inca primesc oferte cu proiecte pentru Craciun - asa ca... go girl!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!