Bate vîntul frunza-n dungă...

În zile ca cea de astăzi îmi doresc să fi avut o centrală eoliană în curte sau măcar să mă joc de-a Dorothee sau Mary Poppins. Poate n-ar strica nici nişte căşti de protecţie, să nu mai aud toate sunetele de afară, că pare sfîrşitul lumii! Mai ales în gospodăria mea cu tot soiul de obiecte împrăştiate şi sonore!

Ieşind afară parcă lucrurile nu par atît de dramatice, m-am aventurat să întind rufele pe sîrmă, mi-a făcut bine aerul proaspăt! În ciuda faptului că parcă se porniseră toate Zînele Vîntoase pe săracul Fănuţă Scînteie! (pentru cine nu ştie, personaje din Paloşul Neînfrînt, o carte minunată, moştenită de la mama mea) Am aruncat un ochi inclusiv în zona serei, cu riscul de a mă trezi ghilotinată de vreun geam zburat.
Cu această minunată ocazie am constatat: 1. că am suficient balast cît să menţin contactul cu solul, inclusiv pe o vreme ca asta; 2. mi-au înflorit primele lalele, ceva hibrid, de vreo 10 - 15 cm înălţime, alea autohtone mai au; 3. e al naibii de greu să faci o poză clară, chiar şi cu Pixie, cu blitz, fără blitz, atunci cînd subiectul (lalelele) tremură ca apucate de streche sau Parkinson, a se citi VÎNT!
În colajul de mai sus am inclus şi floricica origami făcută de Arin şi dusă ieri Mariei, o fetiţă din vecini. Sînt un pic invidioasă, prima floricică, verde, a fost pentru mine, era cea mai simplă, apoi a urmat una mai elaborată, roz, şi cu perluţă, asta a ajuns ieri la Mari, iar cea pentru Maria... ce pot să fac, greu cu concurenţa!