Nedumeriri de dimineață

Nu v-am spus cum dimineața, atunci cînd îl duc pe Arin la școală, una dintre îndeletnicirile mele favorite, atît cît îmi permite traficul, este cea de a studia oamenii de pe stradă. Lucrul ăsta era și mai ușor cînd alegeam să îl duc cu autobuzul, de cînd a venit frigul, prefer totuși mașina. Îmi place să analizez cum sînt îmbrăcați, să mă întreb ce o fi în mintea lor. Atunci cînd nu se putea face decît ilegal stînga din Șagunei spre Mitropoliei (lucru pe care, recunosc, îl mai făceam în unele dimineți grăbite), mergeam pe Tribunei, era o tanti pe care o vedeam constant pe trotuar, grăbindu-se la serviciu, îi vedeam schimbările de coafură, de îmbrăcăminte, încercam să văd în ce stare de spirit era după culorile abordate sau după mimica feței (sursa foto).

Cînd îl duceam cu autobuzul pe Arin, toamna asta, în drumul meu să iau autobuzul spre casă, am întîlnit de cîteva ori două prezențe feminine, două eleve de liceu, dressed to kill, dacă pot spune așa. Nu erau stilul vampă dar erau niște chestii diafane și fashion victim, chiar îmi făcea plăcere să le văd. E tare interesant stilul vestimentar abordat de liceence, de studente, cred că este vîrsta experimentelor și a îndrăznelii în domeniu. Ceea ce mă face oarecum nostalgică și îmi aduce aminte de mine în liceu, perioada în care, tatăl meu fiind miop, cu dioptrii mari, nu mă vedea pe stradă dacă nu avea ochelarii, îmi spunea că, atunci cînd trebuia să ne întîlnim în oraș și nu avea ochelarii la el se uita după ce era mai ciudat în peisaj și chestia aia era invevitabil fică-sa!
Și, ca să aduc o justificare suplimentară titlului, mă întreb cum și de ce era doar în tricou cu mînecă scurtă un tip astăzi de dimineață pe stradă. 17 - 18 ani, pantofi sport, blugi, tricou mov, freză oarecum punk și un fel de servietă în mînă. L-am urmărit din mașină de pe Mitropoliei pînă pe Alba Iulia. O fi pierdut un pariu, o fi fost călit în Alaska, habar n-am!