Ziua 2

În ziua a doua am turat mai greu motoarele, după oboseala celor 1000 şi ceva de kilometri şi a nopţii nedormite. Pentru că, în seara precedentă nu ne-am deplasat prea mult pentru plajă şi în locul ales erau şi "prietenii" noştri, aricii de mare, pe care copiii mei nu îi acceptă nicicum, nici măcar cu încălţămintea specializată, am zis să ne mutăm puţin mai în dreapta, într-un loc unde ştiam deja că marea este puţin adîncă pînă departe, doar cu nisip şi cîteva pietricele de control la mal. Am constatat din nou că sînt singura amatoare de topless de pe plajă. Ghinionul lor, nu mă gîndesc să mă schimb! Arin şi-a făcut rapid o prietenă, super încîntat că e româncă, stăteau şi se bucurau de valuri împreună. Pentru că noi am dezertat rapid, adică la orele amiezii, şi-au dat întîlnire după amiaza.
Am parcat la o terasă umbrită şi răcoroasă, eu pentru o salată şi tzatziki iar copiii pentru mîncarea tradiţională grecească... pizza şi cartofi prăjiţi! Jumătate din timpul petrecut acolo Arin a fost în patru labe urmărind un pui tradiţional de pisică. Ăsta nu stătea nici de frică dar a acceptat puţină şuncă.
Deşi abia se cunoscuseră, fetiţa din Braşov a luat o mică ţeapă pentru că noi am plecat după amiaza la pescuit cu Levi. Pe lîngă bagajele tradiţionale, aveam şi vreo patru undiţe cu noi (sau lansete sau ce-or fi fost alea cu liţă şi ac), copiii deabia aşteptau pescuitul! Am mers într-o localitate apropiată, Nea Skioni (am constatat cît de scumpă e benzina la ei, 1,7 euro, în prima pompă, că eram cu beculeţul aprins de cîteva zeci de km), ne-am postat în port pe stînci, şi... dă-i cu băţul în baltă! Eu, doar aşa... de dragul pozelor! Marea era minunată, mie îmi venea să mă arunc în apă acolo dar mi-era să nu mă agaţe copiii în cîrlig... măcar aşa ar fi prins şi ei ceva. Era plin de peştişori, era un deliciu să îi vezi cum devorează momeala (adică tot peşte) prinsă în cîrlig, cam cîte zece o dată. Dar vezi să nu se prindă, nici măcar arici de mare n-am prins deşi şi din ăştia erau excedentari. Cred că momeala nu era adaptată la peştimea cea mică, n-aveau nici o problemă să o ronţăie în jurul cîrligului. Eu şi Arin am cedat, nu ne pasiona hrănitul faunei acvatice aşa că am fugit la plajă şi baie în micul golfuleţ ataşat portului. Măcar eu am scos nişte cochilii din apă, chiar dacă am ieşit uşor uleioasă, mă gîndesc că de la combustibilul ambarcaţiunilor ancorate în apropiere.

După apus, ne-am retras uşor spre casă, cu dezamăgirea de rigoare a copiilor că nu au prins nimic. Arin s-a consolat cu imaginea peştilor scoşi la vînzare în port de pe o barcă pescărească!