Pseudo-cronică de film

Am mai scris din cînd în cînd pe blog despre filmele la care mă duc la cinematograf sau pe care le văd la televizor sau pe computer. Ieri am fost la cinematograf, la ”Un soț în plus”, un film cu Uma Thurman, Colin Firth și Jeffrey Dean Morgan, în regia lui Griffin Dunne, un nene prin a cărui filmografie m-am uitat și n-am recunoscut nimic. Îi pot reproșa o editare mai ciudățică, parcă lipsesc ceva din datele problemei, în caz că scenariul le-a prevăzut vreodată. M-a mai deranjat și faptul că 20% din film, vedeam microfonul, cu tija metalică, în cadru, deasupra actorilor. Mi se par tot mai neglijenți cu chestia asta, și în ușurelul ”Sex in the City - the Movie”, tot acolo era microfonul, diferența fiind că ăla era acoperit de un fel de burete flaușat.
Revenind la scenariu, n-am priceput dacă protagonistul, Jeffrey Dean Morgan, alias Patrick Sullivan în film, era sau nu indian la origine, nu de alta, dar la fizicul lui (pe care eu îl confund frecvent cu Javier Bardem) numai a indian nu aducea! Oricum, greu să îi reziști actorului respectiv, și dacă mai avea și fața de vițeluș îndrăgostit și rănit, populația feminină, inclusiv eu, nu mai aveau nici o șansă! De notat că Javier Bardem este muuult deasupra ca și actor! Remarc și presupusul ”cocktail de succes”... adică de ce să nu băgăm o scenă de tip Bollywood în film dacă Slumdog Millionaire a fost un asemenea hit!!! Trebuie să cîrcotesc și la exagerările aproape caricaturale la care au fost forțați actorii... tot respectul pentru Uma Thurman ca actriță, a dovedit mult mai mult decît aici, fugind disperată și udă și cu picioarele împrăștiate în toate direcțiile, gen Bambie is getting up its feet.
Oare de ce sînt eu atît de pornită astăzi pe un film care nu e nici mai bun, nici mai prost decît multe altele la care m-am uitat? Cred că ceea ce mă înverșunează așa este faptul că ni se servesc întruna și eu mă mai și alimentez cu poveștile astea cu iubiri incredibile și pînă la cer și pămînt, etc. etc.... și apoi văd că de fapt în jurul meu, o parte dintre bărbați sînt de genul Neanderthal cu pretenții de Regele șoselelor sau al parcării sau al trotuarului/blocului/cartierului, băieți de băieți, mai sînt o parte ancorați într-o juvenilitate perpetuă sau de un egocentrism feroce. Nuuu absolutizez acum, nu-mi săriți în cap, știu că există și ”băieții buni”, dar uite, mie mi se pare că noi ca nație nu avem datele genetice pentru marile povești de dragoste... fie ele și neîmplinite! Mă gîndesc la ce știu eu despre miturile noastre și în afară de Manole, care a zidit-o posibil cu inima frîntă pe Ana lui, ca să țină biserica (de unde se vede că ai noștri au de mult obsesia bisericilor), nu-mi aduc aminte vreo poveste notabilă. Mă rog, mi s-a servit rețeta de jertfă creatoare, dar parcă tot mi-ar fi plăcut un Manole care să fi lăsat construcția pentru Ana lui... Aș fi fericită să îmi dovediți că bat cîmpii! Nu-mi amintesc de nici un Tristan și Isolda, de nici un Orfeu și Euridice, Romeo și Julieta... sau altele de genul... Sînt complet anacronică cu pretențiile mele, trăim în știrile de la ora 5 și în tot felul de emisiuni în care ni se servesc toate rufele murdare, bîrfele și frustrările a ceea ce românii de astăzi au ajuns să numească vedete sau povești de succes!
Știu că aberațiile mele din seara asta ar avea nevoie de o încheiere, dar nu am una, rămîn cu gîndurile mele și cu o altă frustrare: că am început să scriu postarea asta ieri seară (de asta va avea data de ieri, probabil) și nu am putut să continui pentru că s-a luat curentul... mai nou se întîmplă tot mai des... Amintiri din epoca de aur, nuuu?!...

Comentarii

  1. :) Una peste alta, eu am vazut filmul. Nu iese cu nimic in evidenta.Doar un mod in care iti poti pierde timpul...( ca sa nu ne mai uitam la stirile de la ora 5)

    RăspundețiȘtergere
  2. poate ma uit la acest jeffrey dean morgan din alta perspectiva, in nici un caz ca o femeie :D, dar mie imi arata mai mult a robert downey jr decat a bardem. stii vorba aia "white men can't jump"? no' dintr-un w.a.s.p. nu scoti un latin nici cu vopsea de calitate :D

    asta e primul meu comentariu la cele de mai sus...
    las femeile sa te critice, eu n-as reusi sa cuprind POV-ul feminin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lillee, ai dreptate că este un film ca oricare altul de genul, nu ştiu ce mi-a venit să îl aleg pe ăsta ca şi pretext pentru teoriile mele!
    Miju, în nici un caz Robert Downey Jr (şi el sexy, dar joacă în altă "ligă")! Aştept următorul comentariu la cele de mai sus, cred că bărbaţii ar fi mai îndreptăţiţi să critice punctul meu de vedere!

    RăspundețiȘtergere
  4. eiii, si tu acum, barbatii doar s-ar apara, lasa-i in pace :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Anotimpurile și igiena

Phoenicurus ochruros... sau cum am scăpat de o obsesie

Lăsați toți chinezii bătrâni să vină la mine!