My life

În timpul vizitei noastre la Roma, Ramo, cu ajutorul lui Radu, ne-a făcut Ciambella, prăjitura pe care o vedeţi în stînga. A fost foarte bună, Radu încîntat că a putut să contribuie, cînd am ajuns acasă am cerut reţeta şi am zis să o încercăm şi noi, în loc de cozonac de Paşti. Pentru că nu aveam forma rotundă, vălurită, am folosit una clasică, de cozonac. Că tot veni vorba, să ridice două degete cine ştia că forma sau prăjitura respectivă se numeşte GUGULUF în limba română? Eu m-am crucit cu toate degetele cînd am văzut "formă pentru guguluf" într-una dintre campaniile Vivre şi mai apoi am căutat pe google, că tot nu-mi venea să cred. Dacă vă place cum arată, gustul va trebui să mă credeţi pe cuvînt că este foarte bun, vă scriu reţeta Ramonei: Ciambella 4 ouă 16 linguri de zahăr 16 linguri de făină 1 praf de copt 1 praf de vanilie 1 pahar de lapte Jumătate de pahar de ulei Coaja rasă de la o lămîie 45 de minute la cuptor Albuşurile se bat separat....după ...

Primul lucru vizitat la Roma în săptămîna petrecută acolo cu copiii a fost Grădina Zoologică. Mă gîndeam eu cum că ar fi un lucru interesant pentru ei, eu nu mai inclusesem un astfel de obiectiv pe lista celor de văzut în excursiile mele prin Roma sau prin alte capitale europene. Să vă spun drept, e foarte posibil ca eu să mă fi bucurat de vizita asta mai mult decît ei, cel puţin mai mult decît Radu căruia, la cei 13 ani ai săi, vizita la Zoo i s-a părut "puţin mai plictisitoare ca o vizită la o bibliotecă". Îl bănuiesc şi de bravadă dar asta e, de ţinut minte pentru proxima ocazie! Deşi am oroare de animalele ţinute în cuşti sau la circ, am apreciat faptul că puteam să le văd de aproape, în ţarcurile mari, interacţionînd unele cu celelalte. N-am înţeles de ce erau ţinuţi separaţi hipopotamii pitici dar am găsit interesant cum "se sărutau" prin gardul de lemn. Mi-au plăcut mulţimea de păuni ce umblau liberi pe alei, flamingo roz în lumina dimineţii, broscuţele...

Pentru ca nu ma pot satura de culorile penelor paunilor, primele si poate singurele imagini pe care voi ajunge sa le postez pe blog din vacanta la Roma, le sint dedicate. Am avut norocul ca, in Gradina Zoologica, sa am parte de un adevarat spectacol de pene rotite.

Nu am apucat să vă spun că am primit un cadou din partea celor de la Julius Meinl pentru că le-am şi v-am arătat cum am plătit cafeaua cu poezie . Vineri a sosit micul colet cu două căni personalizate, numai bune pentru cafeaua cu lapte de dimineaţă, pentru iubilubi şi pentru mine. Nefiind un consumator recent al respectivei cafele, am putut să asortez cănile cu cutia mai veche (recunosc că păstrez în ea zahărul brun, cafeaua este în altă cutie de metal). Oricum, mi se pare că arată foarte bine, mai ales Maurul Meinl (creat de designerul Joseph Binder), despre care datele istorice spun că a devenit imaginea mărcii de cafea în 1924 iar apoi a întregii companii.

De ceva vreme pofteam la dulceaţă/gem de portocale. Şi mă uitam cu jind pe site-ul Anna Boutique la bunătăţile de acolo. La un moment dat i le-am arătat unei colege, tare pricepută într-ale specialităţilor culinare, că nu mă puteam hotărî între gemul de lămîie cu ghimbir sau dulceaţa de citrice cu migdale. Ea mi-a sugerat să încerc să fac singură aşa ceva. Zis şi făcut, vineri am cumpărat 2 kg de portocale şi am început procesul de fabricaţie, un pic din ce-mi spusese ea, un pic de pe net, vă zic ce-am făcut cu precizarea că rezultatul este bun la gust dar e mai curînd un sos de portocale decît o dulceaţă. Am curăţat de coajă portocalele (roşii, aşa le-am nimerit), am tăiat coaja cubuleţe. Iubilubi a dat prin storcător pulpa de portocale şi două mere (citisem undeva într-o reţetă că ar ajuta conţinutul de pectină, probabil ar fi fost mai indicat să pun fructul nu sucul de mere). Am fiert cojile într-o apă, 3 minute, le-am scurs, le-am pus în altă apă, cînd clocotea, le-am ma...

A fost o vreme în care combinaţia albastru-galben mi se părea tot ce poate fi mai minunat. Mărturie stau pereţii şi pardoseala bucătăriei şi pardoseala holurilor apartamentului meu. Încă sînt aşa, cu dungi albastre-galbene partea în ulei a pereţilor bucătăriei, cu gresie galbenă şi plintă albastră pardoseala. Zugravul care a vopsit în bucătărie şi-a făcut cîteva cruci înainte să se apuce de lucru dar pînă la urmă nu mai era atît de convins că e cea mai naşpa idee posibilă (cam aşa s-a întîmplat şi cu dungile alb-bleu sau cu podeaua băiţuită alb-lemn-mîncat-de-mare şi dată cu lac mat a dormitorului de la casă, spaima zugravilor şi a parchetarului!). Acum nu mă mai atrage galbenul iar zilele astea mă minunez şi eu de cît de pătată de această culoare îmi este grădina, cu forsithiile şi narcisele înflorite. Cu toate acestea, nu mă pot abţine să nu ies cu Pixie la vînătoare de clişee, mai ales cînd contrastul între galbenul proaspăt şi cerul înnorat dar totuşi albastru este atît de ma...

... pentru că este Ziua Internaţională a Poeziei iar cei de la Julius Meinl România desfăşoară în cafenelele partenere campania Plăteşte cu Poezie ! Frumos, nu?! Au avut parte şi de o zi superbă. Îmi propusesem la începutul săptămînii să plătesc cu versuri, astăzi eram suficient de aeriană cît să uit de asta dar am avut norocul întîlnirii întîmplătoare cu un prieten. Aşa că am savurat o cafea bună şi am stat ca şopîrla la soare! Mai mult decît cafeaua băută, m-am bucurat de scrisul poeziei pe şerveţel, deşi versurile respective nu au fost spontane (le scrisesem acum aproape 20 de ani), mi-au adus aminte de alte încercări lirice, brainstormuite pe şerveţele la ore tîrzii.