My life

Nu m-am lăudat aici direct cu noul membru al familiei, Maia, nici acum nu vreau să fac asta, deși este o minunată și maternitatea la 40 de ani la fel! Vreau doar să mă plîng de combinația nesimțire/infrastructură deficitară atunci cînd te deplasezi împingînd un cărucior, în cazul meu, un scaun cu rotile în cazuri mai nefericite. Nu am un parc în apropierea casei așa că, dacă vreau să profit de o zi frumoasă am doar alternativa trotuarelor. Cu mașina din imagine mă mai întîlnisem 300 de metri în urmă, atunci era parcată pe trotuar paralel cu drumul, spațiul care mai rămăsese între ea și zidul casei era ocupat de portiera deschisă și de șoferul care povestea fără nici o treabă cu cineva ieșit la fereastra casei. A așteptat pînă am ajuns lîngă el ca să se dea la o parte. Mai în jos, pe același trotuar, nu mai lăsase nici un spațiu de trecere, mașina lăsată acolo, șofer nicăieri. Am avut timp să fac poze, să meditez dacă aleg carosabilul, într-un tîrziu a ieșit din curte, l-am recunosc...

Se întîmplă cîteodată mici minuni de genul celei surprinse în fotografie. Cred că m-am mai lăudat la un moment dat cu lumini de genul acestora dar erau mai puține, pe hol. Asta nu înseamnă că mă bucur mai puțin atunci cînd le văd. Și, pentru că Pixie nu este prea departe de mine zilele astea, le puteți vedea și voi. Fotografiate din același unghi, e cam greu să îl schimb cu un copil la sîn, m-am putut juca doar cu încadrarea și cu zoom-ul.