My life

Nu ştiu alţii cum sînt... dar eu cînd văd pancakes mă gîndesc automat la clătite, spun yuuumyyy cîteodată, depinde de poftele din momentul respectiv, dar, tot clătite văd... cu miere şi nucă ideal, sau cu îngheţată, ciocolată, etc. În fanteziile astea nu apar nicicum virşli! Ei bine, pe Alba Iulia s-a deschis localul de mai sus... pe geam, frumos... coffee pancakes! Merg eu într-o zi cu Alina să ne luăm ceva de mîncare şi ce ne gîndim noi: ar merge nişte clătite!!! Traversăm, ajungem la terasă (au şi din asta), întrebăm o domnişoară cam bulversată ea aşa că ne băgăm în seamă... - ce fel de clătite aveţi? - Virşli? - nu. clătite - păi n-avem clătite - cum n-aveţi clătite? scrie mare, în engleză pe geam, coffee pancakes, adică cafea clătite... - aaaaa... n-avem, avem nişte prăjiturele, cred... Aici se încheie tentativa noastră... plecăm dezamăgite şi bombănind ce ţi-e şi cu românul şi limba engleză... şi fanteziile lingvistice ale proprietarilor de localuri!

Dintre micile lucruri pe care încă le descopăr în Sibiu... şi despre care mi-ar plăcea să ştiu mai multe... Mă duce cu gîndul la vederile admirate ieri la Paul, păstrate de o domnişoară, Viorica Bălteanu, parcă, m-am uitat peste cîteva dintre ele ieri, bucăţele de gînduri trimise acum zeci de ani, de bărbaţi care se gîndeau la ea... nu ştiu dacă non stop... oricum, m-am amuzat să le citesc, să fac scenarii!

Ce pot să fac...?! Piciul meu este în continuare zănatec... chiar și cu mîna ruptă și prinsă în ghips! :)) Are noroc că are lipiciul tot timpul la el, că așa i se iartă multe...

Ciudăţică îmbrăcămintea fetelor din noua campanie de promovare Coca Cola. Cineva de lîngă mine spunea: "uite că sînt marţienii!..." Bine că nu le-a văzut (încă) Zholdak. Cred că ar fi murit de invidie că nu a avut aşa ceva în montarea lui Woyzeck. Cum a plimbat acţiunea piesei undeva după 2100 toamna, căştile respective i-ar fi fost mai mult decît utile. S-ar fi asortat cu cablurile, plexiglas-ul şi hublourile de pe scenă... Tot am rămas datoare cu ceva impresii despre spectacolul ăsta! Pe scurt... actorii joacă nemaipomenit, mi-a plăcut mai ales interpreta Mariei (o vedeţi în fotografia luată din Ziarul Financiar), din punctul ăsta de vedere, regizorul şi-a atins scopul, declarat cu ani în urmă, de a-şi exploata la maxim actorii, împingîndu-i pînă la limitele fizicului şi raţiunii... În rest, aş suna la protecţia copilului pentru săracul puşti care joacă în piesă, nu cred că va rămîne normal după ce este expus în repetate rînduri la azilul de nebuni de pe scenă; aş fi sunat ...

Pentru că mi-a înflorit clematita și e o mare de flori mari și mov de care sînt foarte mîndră... Așa că o las vedetă în acest update al florilor din grădina mea! Enjoy!

După recentele cascadorii ale lui Arin simțeam eu așa cum am un cap prea mic pentru conținutul lui și am zis să îl răcoresc la bazin, asta funcționează în 70% din cazuri, ieri a mers relativ că era cam caldă apa, eu eram destul de leneșă, Doru la fel, am făcut cele 40 de bazine regulamentare și ne-am gîndit că ar merge și un film după, că tot începuse TIFF-ul... Ne uităm noi în program... de la orele 22:00, în curte la Bruk era ceva din State, REPO! OPERA GENETICĂ, iar la Teatrul de vară din Parcul Tineretului, CUMPLIT DE FERICIT, un film danez. Zic eu: hai să mergem la ăștia din Danemarca, titlul e mai optimist, poate e ceva love and sweet. Cu o jumătate de pizza de căciulă, să cadă bine filmul, ne așezăm încrezători... bine, am mai glumit ceva de genul că poate o fi un titlu ironic... așa a și fost. Nu spun că nu mi-a plăcut, dar nici urmă de fericire în el! ”Terrybly Happy” = Frygtelig Lykkelig , pe limba lui, este povestea lui Robert, un polițist din Copenhaga, mutat într-un mic or...

Pentru că puiul meu mic, Arin, și-a rupt ieri mîna. A căzut la grădiniță de pe o bară ”cît Mihăiță de mare” = 1,20 m, și a reușit să își fractureze ambele oase ale antebrațului, cu deplasare, mi s-a făcut rău cînd i-am văzut mînuța, arăta ca un S. Noroc că a venit Corina cu mine de la serviciu, a condus ea mașina, că pe mine m-a apucat plînsul de cînd m-a sunat educatoarea să îmi spună și nu mi-a trecut curînd, bine, am încercat eu să îi spun lui Arin că nu e nimic, că trece, dar nu știu cît am fost de convingătoare printre sughițuri... Cînd am auzit că pentru a îi reduce fractura trebuie operație cu anestezie generală și că trebuie fixate oasele cu un șurub, m-am speriat și mai tare. Am trecut ieri de operație fără probleme, azi se simte mai bine Arin, îl mai doare mîna dar îi dau calmante. Cred că ar trebui să iau și eu că nu îmi mai trece durerea de cap... Și uite așa... omulețul meu va avea o vacanță cu mînuța în ghips, fără bicicletă, fără ștrand și altele... pot măcar să spun mer...

Îmi tot propun să scriu despre FITS de anul ăsta, evident, nu reușesc, pînă acum am fost plecată tot timpul, spectacole, clubul festivalului, întîlniri cu prietenii, cireșe, biciclete și altele. Ce mi-a plăcut foarte mult: Studiu după Medeea , deși nu am rezistat decît la primele două spectacole - acte ( Medeea și Iason , Medeea și fii ) și am pierdut finalul, Medeea Deea (din el am meșterit un colaj de pe net, cu ceea ce mi se pare a fi fost o scenă impresionantă a ridicării la cer și a zeificării). Din păcate, am fost atît de bulversată emoțional de primele două acte, încît am simțit nevoia să plec. Pentru cei care au curiozități de genul: da, eu cred că a fost artă, nu, n-am văzut pic de pornografie în piesă, sau ce bazaconii au mai comentat concetățenii mei pudibonzi, dacă vreunii dintre ei s-au născut deja îmbrăcați la costum și cravată, și și-au conceput copiii în eprubete sau în marele întuneric, este deja problema lor. Am văzut în studiul asupra Medeei toate marile rituri, tra...

Din agenda FITS de ieri am bifat puțin din concertul AKLANEHE,  a celor de la Mably, asta după  ședința de masaj  de luni. Am fost suficient de pofticioasă cît să plec din Piața Mare pentru niște Fitzoșici , noroc că am avut ajutor la ștersul ciocolatei, m-am făcut ca un porcușor... După, am mers la Quartet , un spectacol de muzică și dans al companiei Cia Bubulus - Carles Salas , din Spania, în coregrafia lui Carles Salas Montforte. Am găsit pe You Tube scurte fragmente. Pentru mine a fost impresionantă grația mișcărilor, ușurința firească a cuceririi spațiului prin dans. Sînt convinsă că mișcările lor, aparent simple, necesitau multă pregătire fizică. Mi-a plăcut și cum sunau cele patru saxofoane (cu rușine trebuie să recunosc că am confundat saxofonul soprano cu o trompetă, ăla mi-a plăcut cel mai mult și mă gîndeam... ce sună trompeta asta ca un saxofon! :)) Am văzut recreate prin dans gesturi rutinate, lupta zilnică, fuga la un moment dat în cercuri paralele, aparent intersectîn...

Așa... că tot mă bătea la cap unul și alta să îmi schimb ramele ochelarilor, am făcut-o și pe asta... mi-am cumpărat ceva nou, cyclame, din recenta excursie. Lentilele le-am pus la noi, îmi place cum îmi vin... situația este sub control! Pozele mi le-a facut Alina, intr-o dupa amiaza ploioasa si uriiita la birou! Zimbetul meu este pentru ca fotograful era priceput in indicatiile de regie... :)