My life

Voiam să vă scriu cu totul altceva, chiar lucram la o postare despre rațele mele alergătoare indiene. Probabil o voi finaliza în câteva zile. Dar... după ce am râs de mă dor fălcile citind traducerile de mai jos ( articolul este mai lung dar am făcut selecție), mi-am zis că merită să le postez aici, în perioada aceasta nu strică niște hohote în plus.  Cum am ajuns să citesc bazaconiile respective? Rita clocește, de vreo două săptămâni, nu știu ce va ieși, dacă va ieși ceva. Ieri ne întrebam și eu și mama respectivă cât va mai dura. Și am căutat pe google ”perioada de incubație la rațele indiene”. Și am dat peste articolul acesta. Am citit din el ieri, am râs o tură, l-am abandonat, am căutat din nou, de data aceasta în engleză și am aflat răspunsul (28 - 29 de zile parcă). Astăzi am mai citit o parte din descrierile de acolo, încă nu l-am finalizat, mă minunez constant de ceea ce cred că este google translate la el acasă. În fotografie... Rita chinuită pe ouă, nu ne așteptam...

Au fost acum mai bine de o săptămână, am vizionat trei comedii, vă recomand însă și un al patrulea film, văzut mai demult. Am ales doar comedii pentru că mi-am însușit filozofia de viață foarte înțeleaptă a Carmencitei, care spune că avem destul de multă dramă în viețile noastre pentru a o mai căuta și în filme. La primul, m-a atras traducerea în limba română, suna așa: ”Puțin, mult, orbește” , semăna cu ”Eat, Pray, Love”, acela nu mi-a plăcut, l-am găsit destul de tâmpițel, în ciuda faptului că îi avea pe Julia Roberts și pe Javier Bardem în distribuție și de ei îmi place. Vă recomand comedia franceză, cu protagoniști ce se îndrăgostesc vorbind unul cu celălalt printr-un perete. Asta după ce nenea Clovis (în film ”Acela”) încearcă să o sperie pe tanti Aceea să plece din spațiul proaspăt închiriat cu ceva voci misterioase și un tablou care se mișcă, plus o grămadă de șicane zgomotoase reciproce, vedeți voi! Și Ziua J mi-a plăcut, un film ușor (nu atât de ușor ca cele america...

Bifasem  la un moment dat pe fb că aș fi interesată de spectacolul de mai sus. Mi-a adus aminte vineri, pe la orele 18 și un pic, cum că ar începe la orele 19. M-am mai uitat o dată peste descriere, fotografia de promovare semăna prea tare (în opinia mea) cu clipul de mai jos, care îmi place foarte, așa că, m-am hotărât în doi timpi și trei mișcări să merg. Mișcările fiind: căutat bilete pe iabilet, mai erau trei, toate la lojă, am ales cel care părea mai rezonabil ca amplasare, știu că de la lojile din sala Thalia, nu se vede nemaipomenit, cumpărat unul, orele erau 18:14 când am intrat la duș, am aruncat niște haine pe mine și am țâșnit către stația de autobuz, aveam autobuzul la 18:33. Cu Radu, care mă anunța din când în când câte minute mai avem până îl pierdem (el mergea la cumpărături la Lidl). Puteți admira aici eficiența mea cazonă în a fi gata. Spectacolul a fost super fain, o comedie de situație, limbaj, extrem de reușită, după textul lui Mikhail Nikolayevich Zador...

Nu v-am mai povestit de multă vreme trăznăile spuse/făcute de către copiii mei. La cei mari se întâmplă mai rar, la Maia, nu le mai țin minte, se întâmplă zilnic. Din ce mi-a rămas totuși în memorie, am decis să scriu câte ceva de la fiecare: Arin, acum câteva luni, după ce reușise să rupă una dintre urechile de plastic care țineau capacul containerului în care se strângea iarba tăiată de mașina de tuns din vremuri imemoriale, totuși singura pe care o puteam folosi în grădina mea. Pentru că mai era o bucată de aproximativ cinci - șase metri pătrați de iarbă netunsă și mașina devenise inutilizabilă i-am zis să o rupă cu mâna. De voie, de nevoie s-a apucat de ea, cârcotind mereu. Cea mai tare cârcoteală: ”Bulișor, ce vrei să te faci când ești mare? - Mașină de tuns iarba!...” Radu, ieri, am plecat la masajul săptămânal cu bicicleta (mare curaj, dacă e să mă întrebați pe mine) și i-am cerut împrumut lanțul de la bicicletă. Istoric vorbind, el reușise să rupă cheia de la lanțul meu...

Pozele sînt de astăzi dar prima discuție, de fapt un fel de monolog cîntat, este de ieri. Eram în aceeași zonă, construind cu cuburile Lego. Maia lălăia: Am un miel... și un cuțit! Pauză, lipsă, gaură, îmi dădea cu rest. Încerc să o ignor, o ia de la capăt: Am un miel... și un cuțit! Aaa, nu știu cum a făcut ea legătura asta, tatăl ei bănuiește că i se trage de la cîntecul ăsta pentru copii (care nici măcar nu îi place) și a introdus ea cuțitul în schemă. Eu știu că se apropie Paștile și că se va lăsa cu miei lipsă dar na, nu la mine în casă! Astăzi m-a chemat să facem "grădina zoolița", cu accent sîrbesc. De unde, nu știu. Am făcut ce se vede, după care urmează dialogul de mai jos. Maia: O să vină Moș Crăciun! Eu:     Mai e mult pînă vine Moș Crăciun, prima dată vine iepurașul. Maia: Da, cînd se termină iepurașul vine Moș Crăciun și aduce bomboane. Eu:    Și iepurașul aduce cadouri. Maia: Iepurașul aduce bombe. Eu:    Cum să ad...

Nu v-am povestit multe despre Ea, pe numele ei Maia, alintată în fel și chip, surprinzător, nu mă simt deloc vinovată pentru tot regnul animal și uneori vegetal, diminutivat (ce oroare altădată) pe care i-l atribui. Pentru că memoria nu mă mai ajută foarte mult în ultima vreme, folosesc spațiul de aici pe post de memorie externă. Îmi pare rău în fiecare zi că nu rețin modul sau modurile de a pronunța un cuvînt sau de a fraza. Doar un părinte poate înțelege cît te pot încînta și bucura nimicuri de genul. Exemple din realitatea recentă: 1. În camera lui Arin, descoperă pe un raft cartea ei puzzle Mica sirenă (primită de la Cosmin și Adela). Adusă aici spre găzduire temporară de către subsemnata, ușor sătulă de separatul celor șase seturi de piese și recompusul de țîșpe mii de ori. La care, exclamă fericită: Mami, hai să CĂRTICIM sirena! 2. După un episod de construit cu seturile Duplo, amîndouă la orizontală, ea cu picioarele în sus, mă pune și pe mine să fac la fel. Profit p...

Maia mea găsește desenul foarte atrăgător, cel propriu sau "operele" mai mult sau mai puțin reușite ale celor din jur. Dialog pe marginea foii de hîrtie de mai sus: (face un unghi portocaliu) - Ata ce e? - Hmmm... o ciocănitoare! (zîmbește satisfăcută) - Da! (trasează o linie portocalie) - Ataaa... vaca! - Aha... muuu! (mai trasează o linie lîngă cealaltă) - Ata ce e? (încîntată că deja știu răspunsul) - Asta este o vacă! - Nuu... ata Jeni! (una din îngrijitoarele de la creșă) ... vom reveni pe ecrane!

Nu de ieri, de vinerea trecută! Atunci cînd, m-am încumetat întîiași dată pentru prima oară, după doi ani de zile de burtă la gură sau copil sugar, să ies în oraș seara/noaptea cu fetele! Lecția numărul 1:  Atunci cînd te apucă fanteziile să îți faci cîțiva cîrlionți înainte de a ieși în oraș, cu un ondulator primit cadou de la mama respectivă acum vreo trei ani de zile și nefolosit niciodată, ține minte că trebuie ținut în priză/încălzit aproximativ cinci-zece minute înainte de a-l folosi! Cum am făcut eu: scotocit în baia copiilor după ondulator; găsit ondulator, căutat cu frenezie modul de utilizare; găsit garanție în țîșpe limbi și bonul de achiziție; chemat copil mijlociu să își ia la revedere de la maică-sa cu păr în cap; băgat ondulatorul în priză, setat pe 1 să nu facem ce știu eu ce; așteptat 1 minut; luat o șuviță din față, răzgîndit, luat o șuviță din spate, că poate nu se vede așa de tare în caz că se arde; prins șuvița cu clema ondulatorului, rulat, așteptat 1 mi...

Poate mai mult decît să primesc cărți, îmi place să le dăruiesc, mai ales atunci cînd merg la sigur! În urmă cu patru ani descopeream cartea din stînga, între cărțile cu preț redus la 10 lei de la Humanitas. În vremea aceea îmi plăcea să aleg cîte ceva de acolo, de regulă autori complet necunoscuți mie (așa l-am descoperit și pe Alaa al-Aswani). A fost o revelație, o carte minunată, am recitit-o vara asta, cu aceeași plăcere. Deși poate părea blasfemiatoare, mi se pare că se apropie cu o tandrețe și o dragoste nesfîrșită de Iisus în evoluția sa de la copilărie la maturitate. Cu umor și o fantezie debordantă vedem un Mesia trecînd de la înviatul șopîrlelor în gură la minunile evocate de Biblie. Toate în urma unor fascinante călătorii inițiatice pe urmele și în ucenicie la cei trei magi. Merită citită, nu vă povestesc mai mult despre ea.  Revenind la titlul postării, după ce am citit-o prima dată, i-am împrumutat-o și prietenei mele, Carmen, bănuiam eu că îi va plăcea. Așa a ...

Va fi mai greu de imitat ce am făcut eu dar totuși vă spun, poate reușiți să reproduceți acțiunea! Cum am pierdut ariciul în casă? Simplu: de dimineață mă pregăteam să întind niște rufe și să îmi schimb șlapii, în ușa bucătăriei îi las de obicei pe cei de grădină. Astăzi, ce credeți că dormea într-unul dintre ei? Respectivul pui de arici! Suspectez că Tasha a fost ocupată azi-noapte, prin curte era plin și de pene de porumbel, dacă ea l-a omorît, o reneg! În plus, ăsta micu aterizat în șlapii mei!  L-am luat ușurel, l-am dus în spatele grădinii și l-am basculat în iarbă, la umbră, să văd dacă e bine. El stătea acolo cumințel și la fel de ghemotoc, i-am dat puțină intimitate, am întins rufele, m-am întors și cu Pixie, primele poze sînt făcute cu mobilul, ăla îl aveam la îndemînă. Nu l-am găsit unde îl lăsasem, se mutase undeva mai la soare, părea destul de pleoștit. Așa că am decis că nu îl pot lăsa așa, dacă făcea insolație, mi-am luat mănuși de protecție, am luat micul...

În caz că vă întrebați dacă mi-au trecut tendințele voyeuristice, ei bine, aflați că nu! Mai ales că grădina casei îmi oferă suficienți subiecți numai buni de imortalizat în cele mai intime momente. După gîndacii croitor, surprinși  aici  și  aici , cărăbușii incluși în  postarea asta , ieri, spre disperarea lui Bogdan, trimis în casă după Pixie, am dat de alți gîndaci puși pe fapte mari.  Habar n-am ce specie sînt, dar cum să îi las în pace... ?! Mai ales că sînt atît de fotogenici pe verdele crud al spanacului! Uitîndu-mă acum la datele în care am surprins insectele în acțiune anii trecuți, observ că toate trei postările sînt din luna mai (2012, respectiv 2015) și concluzionez că asta ar fi luna propice în lumea loc. Aștept precizări entomologice de la cei mai pricepuți în domeniu!

N-ar fi prima oară când simt nevoia să mă laud cu talentele "ascunse" (nu) ale copiilor mei. De data asta este vorba despre cum a găsit cu cale Arin să îşi ilustreze tema de la germană. Trebuia să îşi descrie programul zilnic. Trecând peste lucrurile care nu au nici o legătură cu realitatea (cum ar fi duşul ăla de la 6 dimineaţa), îmi plac tare mult ilustraţiile lui. Unde mai pui că a surprins şi decorul  şi culorile încăperilor! Încă mai cuget la ce plantă cheleşte el pentru frunza de la duş! Am fotografiat şi individual ilustraţiile pentru a putea face colajul de mai jos, să le vedeţi mai bine. Asta, înainte să scrie şi textul, nu de alta, dar să nu speriem lumea cu ortografia şi cunoştinţele de germană!

În caz că nu v-ați hotărât să fiți extrem de fericiți astăzi, de Ziua Internațională a Fericirii , sau sunteți încă cu ochii pe cer după eclipsă, v-am pregătit mai jos un colaj motivațional! Pentru mine e suficient, nu știam de evenimentul de astăzi, deabia am aflat, poate vă ajută și pe voi să fiți mai zâmbitori, unele dintre zâmbetele cu și fără dinți ale copiilor mei!

Pentru că pozele sunt făcute cu telefonul şi nu cu Pixie, transcrierea: "Vînd ţap de un an, rasă de lapte." "O persoană în colaborare cu o vecină mi-au luat cîinele din Cristian şi l-au adus în Sibiu. Are păr prelins, de mărimea şi culoarea unei vulpi. Cine-l are să sune la telefonul..." Am pierdut o batistuţă, mă bate mămica/Cine-o are, să mi-o deie... tralalalalala... 

Am aflat astăzi următoarea anecdotă, atribuită lui Georges Pompidou , prim ministru al Franței în vremea lui de Gaulle și mi s-a părut indicat să o scriu aici pînă nu o uit (lucru iminent, cunoscîndu-mă). Se pare că nenea vorbea despre metodele prin care te-ai putea distruge și acestea ar fi 3: 1. Femeile 2. Jocurile de noroc 3. Specialiștii Și, în completare, cîte ceva pentru a descrie cele 3 metode: 1. Cea mai plăcută 2. Cea mai rapidă 3. Cea mai sigură! Dixit

Că tot îmi spunea Silvie că nu mai scriu ce perle scot copiii mei, azi, una proaspătă! După temele la engleză și germană îl chestionam pe Arin ce ore are mîine, ce avea de făcut, ce mai are, etc. Ajungem la subiectul Biologie și cică mîine fac Educație pentru sănătate și le-a dat astăzi de scris o temă... cu ”ce fac igienic în fiecare anotimp”. Mie îmi dădea cu rest așa că am insistat că eu nu înțeleg cum vine asta și îmi arată ce a scris: ”Igiena în funcție de anotimp: Primăvara Mă îmbrac cu bluză și pantaloni lungi. Mă spăl de 2 ori pe zi. Nu merg în maieu. Vara Mă îmbrac cu tricou și pantaloni scurți. Mănînc ce este rece. Dorm mai mult. Toamna Mă îmbrac cu haine groase. Mă spăl de 3 ori pe zi. Dorm mai puțin. Iarna Mă îmbrac foarte gros. Mă spăl cu apă fierbinte. Nu mă obosesc să mă mai trezesc (hibernez).” Cică profesoara a văzut chestia asta și nu a zis nimic. Cred că s-a abținut eroic. Pe mine m-a pufnit rîsul. Nu cred că am avut o ...

Se întîmplă rar, dar cîteodată nu mă pot abţine să postez aici lucruri care mi se par prea amuzante pentru a le ţine doar pentru mine. Ştiu, nu există conţinut original, puteţi căuta şi pe net după bancuri sau alte alea dar, fiind sîmbătă, poate sînteţi dispuşi să fiţi mai îngăduitori. Măcar fotografia îmi aparţine, printre primele făcute cu Pixie. Săptămîna asta am găsit într-o Tribuna de Weekend o listă cu probleme întîlnite pe aeronave şi soluţiile lor. Cică întrebările piloţilor şi răspunsurile inginerilor aparţin celor de la liniile aeriene Qantas din Australia. P: Cauciucul principal de pe stînga aproape că trebuie schimbat. S. Aproape schimbat cauciucul principal de pe stînga. P: Zborul ok, doar "aterizarea automată" cam dură. S: "Aterizarea automată" nu este instalată pe acest avion. P: Joacă ceva la bord. S: Strîns ceva la bord. P: Gîze moarte pe parbriz. S: Comandat gîze vii. P: Semn de o scurgere la echipament aterizare dreap...